LEGENDELE vin la sărbătoarea Oţelului

LEGENDELE vin la sărbătoarea Oţelului

Unul dintre cele mai frumoase momente din istoria Oţelului, câştigarea Supercupei României Unul dintre cele mai frumoase momente din istoria Oţelului, câştigarea Supercupei României
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
8 comentarii

* Aniversarea primului semicentenar de existenţă va fi marcată prin lansarea cărţii “50 de ani, 50 de legende” * La eveniment şi-au confirmat participarea peste 30 de personalităţi, foşti jucători şi conducători ai echipei, care au intrat în istoria clubului


Aniversarea primilor 50 de ani din viaţa echipei de fotbal Oţelul Galaţi va avea loc în cadrul unei festivităţi cu o mare încărcătură emoţională, care va avea loc vineri seară, de la ora 19.00, la Sala Sporturilor “Dunărea”. Evenimentul va fi unul de suflet pentru cei din comunitatea roş-alb-albastră, suporterii echipei având ocazia de a se reîntâlni cu mulţi dintre “legendarii” care au scris istoria acestei echipei, de la Victor Vasilache, creatorul clubului în forma modernă şi profesionistă, la unul dintre jucătorii de astăzi, Florin Cernat.
Evenimentul a fost iniţiat şi organizat de pătimaşii fani care se ocupă de www.dunareabatrana.ro, siteul suporterilor echipei gălăţene, în parteneriat cu FC Oţelul şi câţiva sponsori de nădejde.

Cu această ocazie, va avea loc lansarea cărţii „50 de ani, 50 de legende”, care prezintă carierele celor mai importanţi 50 de oameni din istoria clubului. Volumul, semnat de Marius Cernat, Marian Săvăstru şi Vlad Drăgan şi ilustrat în mare parte de fotograful Ilie Stan, a fost tipărit în 1.000 de exemplare şi va costa 25 de lei.
Principala problemă a realizatorilor acestei cărţi a fost să se limiteze la 50 de personalităţi de legendă. "Foarte greu a fost să ne limităm la 50. Deşi pare un număr mare, nu este deloc aşa, la cât de mulţi jucători şi conducători de mare valoare, emblematici, au făcut istorie pentru Oţelul nostru. Am încercat să fim cât mai obiectivi, principalul criteriu fiind rezultatele, de aceea şi sunt 16 dintre cei care au câştigat campionatul între cele 50 de legende ale echipei noastre”, a spus Marian Săvăstru.

La evenimetul de vineri şi-au anunţat prezenţa peste 30 dintre „legendarii” Oţelului. Sunt invitaţi să participe toţi fanii echipei care doresc să celebreze alături de idolii lor împlinirea a jumătate de veac de la înfiinţare. Intrarea este gratuită, iar suporterii vor avea ocazia să se fotografieze cu legendele Oţelului sau să obţină autografe de colecţie chiar pe cartea lansată cu această ocazie.

Cele 50 de legende ale Oţelului prezentate în carte sunt: Mario Agiu, Viorel Anghelinei, Liviu Antal, Haralambie Antohi, Dorin Arcanu, Stelian Bordeianu, Nicolae Burcea (decedat), Laurenţiu Buş, Tudorel Călugăru, Florin Cernat, Sergiu Costin, Ioan Filip, Ion Gigi, Gabriel Giurgiu, Branko Grahovac, Petre Grigoraş, Mihai Guriţă, Mihăiţă Hanghiuc, Sorin Haraga, Silviu Ilie, Viorel Ion, Laurenţiu Iorga, Jivko Jelev, Costin Maleş, Cristian Munteanu, Dorinel Munteanu, Ionuţ Neagu, Dănuţ Oprea, Gabriel Paraschiv, Tudorel Pelin, Marius Pena, Milan Perendija, Gelu Popescu, Ion Profir, Costică Rădulescu (decedat), Cornel Râpă, Adrian Sălăgeanu, Dorin Semeghin, Vasile Simionaş, Cristian Sîrghi, Emil Spirea, Aurelian Stamate, Daniel Stan, Marius Stan, Valentin Ştefan, Viorel Tănase, Cătălin Tofan, Victor Vasilache, Alejandro Viglianti.

Citit 2041 ori Ultima modificare Miercuri, 17 Decembrie 2014 23:00

8 comentarii

  • postat de Dan Luni, 22 Decembrie 2014 16:14 82.137.11.*** Link la comentariu
    0
    0

    Cum ar putea arata Otelul in retur:
    Coman-Sapunaru,Leca,Dandea,Popescu-Lazar,Tavares-Nicolita,Cernat,Zaharia-Niculae

    Raportează
  • postat de vadim Vineri, 19 Decembrie 2014 00:02 5.13.192.*** Link la comentariu
    1
    2

    asa e pescaru. trebuia trecuti vaiscovici, burcea dumnezeu sal ierte, si meritul deosbit sa nu uitam de cel care a finantat clubul Trotus Costache-fost director general al combnatului.
    otelu multa bafta si sa scape de retrogradare.

    Raportează
  • postat de Sorin OM Joi, 18 Decembrie 2014 22:24 82.78.69.*** Link la comentariu
    0
    2

    Sunt magazioneri si maseuri care au facut infinit mai multe lucruri decat neagu ionut. Cuvantul ''legenda'', in postmodernismul marketizat poate ingloba cu usurinta si mici arhetipuri de genul : idolul femeilor din club sau sperietoarea sticlelor de vin. Initiativa este remarcabila, mai ales pe fondul linistii mormantale de la acest ceas aniversar.

    Raportează
  • postat de Leonard Joi, 18 Decembrie 2014 16:57 88.75.178.*** Link la comentariu
    3
    1

    Te anunt cand iese pe piata! Pana atunci, sa-mi spui parerea cui nu am respectat-o prin postarea mea.

    Raportează
  • postat de EmCaul @Leonard Joi, 18 Decembrie 2014 15:26 5.13.235.*** Link la comentariu
    1
    3

    Abia astept cartea scoasa de tine Leo. Pana atunci invata sa respecti parerile altora sau schimba canalul!

    Raportează
  • postat de pescaru Joi, 18 Decembrie 2014 13:16 188.26.127.*** Link la comentariu
    1
    5

    un meci de vis cel cu sportul studentesc cind claudiu vaiscovici l-a umilit pe fundasul nationalei de atunci gino iorgulescu

    Raportează
  • postat de Leonard Joi, 18 Decembrie 2014 10:35 88.75.178.*** Link la comentariu
    5
    11

    Cred ca unii preum Silviu Ilie, Iorga, Ioan Filip si multi altii nu isi aveau rostul in lista asta de lengende. Cred ca Zoltan David a facut de 10 ori mai multe lucruri bune decat multi din lista aia si nu e trecut la legende.
    Ca sa fii legende unui club trebuie sa fi facut lucruri remarcabile. Sunt in aceasta lista jucatori care nu au nici macar 200, 100 de prezente si sunt considerati legende? Pe bune? Sunt jucatori care au in momentul de fata 25 de ani si sunt considerati legende? Sunt jucatori care au jucat la noi vreo 3 ani, acum freaca banca de rezerve, atuncic and o prind pe la Steaua, o echipa urata de noi si considerata rivala, dar sunt conderati legende (Rapa, Neagu). Mai aveam putin si ii incadram in statulul de legenda pe Rancan, Nogo, Bukvic si Mozacu.
    Evenimentul este unul binevenit. lansarea unei carti, suoporterii pot lua(daca vor fi prezenti) autografe de la multi jucatori importanti, de la cateva legende precum Tofan, Tanase , Males, V. iON, Puiu Vasilache(cel fara de care poate azi Otelul nu mai exista),Gabi Paraschiv, Vali Stefan,Pelin,Costin,Viglianti,Profir (astia chiar sunt legende) de la cativa jucatori si persoane emblematice precum Simionas, Munteanu, dar si de la jucatori care chiar nu aveau ce cauta intr-o lista cu legende ale clubului, alt exemplu fiind Daniel Stan.
    In aceasta lista sunt amestecate adevarate legende, cu jucatori foarte buni si cu jucatori sau persoane care au facut mai mult sau mai putin rau clubului nostru.
    Orice club cu prestanta are o legenda, maxim 2 si inca 6-7 jucatori emblematici, apoi urmeaza jucatorii buni, apoi cei mediocrii si tot asa...Aceasta lista e un amalgam de persoane care si-au dedicat viata Otelului cu persoane care au frecat-o (scuzati-mi expresia) prin baruri si s-au dat accidentati pentru a mai trece o luna si a-si lua banii de la club. Anul viitor implinim 51 de ani, se va naste o noua legenda si asa o sa o tinem in fiecare an?

    E o initiativa foarte buna si un prilej deosebit sa vezi atatea personalitati la un loc in aceeasi zi, probabil nu s-a mai intamplat niciodata, felicitari pentru acest lucru celor de la Dunarea Batrana, dar referitor la cei 50, e foarte fortata lista aceea.

    Raportează
  • postat de vadim Joi, 18 Decembrie 2014 08:09 5.13.155.*** Link la comentariu
    3
    9

    buna, tuturor va urez la multi ani si fericire. imi pare nespus de rau ca din istoia clubului nu sunt amintiti inca 2 jucatoii care a scris istoria la Galati. CLAUDIU VISCOVICI SI PORTARUL DINU.IONEL insa consider ca meciul care ne-a facut cu adevarat o echipa mare in Romania este meciul din Cupa Romaniei din 4 decembrie 1985, Otelul Galati – Sportul Studentesc, castigat de ai nostri cu 4-1. E meritul integi echipei .

    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.