Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
5 comentarii

* Experimentatul tehnician revine după zece ani la o echipă gălăţeană, cu misiunea de a salva formaţia din Liga a III-a de la retrogradare


Aflată la primul său sezon în Liga a III-a, echipa gălăţeană Metalosport a avut o primă parte de campionat dezamăgitoare, terminând turul penultima în clasament, cu doar 5 puncte. Acest bilanţ foarte slab l-a determinat pe Dorin Butunoiu, preşedintele clubului, să treacă la schimbări radicale, cea mai importantă fiind aducerea unui nou antrenor principal, experimentatul tehnician gălăţean Mihai Ciobanu (54 de ani).

Negocierile dintre cei doi au fost finalizate, semnarea contractului urmând să fie oficializată cel mai probabil în acest weekend. „Obiectivul este salvarea de la retrogradare şi totodată în acest retur să începem să formăm o echipă puternică care să poată să se bată pentru primele locuri în campionatul următor. Înţelegerea cu Mihai Ciobanu este pe un an şi jumătate, cu renegocierea aspectului financiar în vară”, a declarat Dorin Butunoiu.
Mihai Ciobanu şi-a început cariera de antrenor principal la sfârşitul anilor ’90, când a trecut cu lotul de tineret-rezerve de la Oţelul la FCM Dunărea, doi dintre jucătorii din acea generaţie, Ghionea şi Apostol, ajungând ulterior la echipa naţională. A trecut la CF Brăila unde a mai lansat un fotbalist care a ajuns la „naţională”, Bănel Nicoliţă. A promovat pe FCM Dunărea în liga secundă în 2004, sezonul respectiv fiind ultimul la cârma unei echipe gălăţene. A mai antrenat pe FC Botoşani, Gloria Buzău (2010-2012) şi Delta Tulcea (2013).

„A venit momentul ca după zece ani să revin în fotbalul gălăţean, să mai stau şi eu pe acasă. Sunt oameni ambiţioşi, entuziaşti, în conducerea clubului, aspect care a contat mult în acceptarea ofertei. Vreau să facem un lot competitiv, format în special din jucători tineri, care să înţeleagă că de aici se pot lansa spre cluburi mai mari şi să dea totul pentru asta. Situaţia din clasament nu mă sperie, de la muncă în condiţii dificile nu m-am dat în lături niciodată”, a declarat Mihai Ciobanu.

Totodată, preşedintele clubului a anunţat şi o remaniere masivă a lotului, dorindu-se jucători de perspectivă de la Oţelul şi nu numai. La acest capitolul, al primenirii lotului, Metalosport are avantajul că antrenorul Mihai Ciobanu cunoaşte bine fondul de jucători din zonă. „În ultimul an n-am mai antrenat şi, întors acasă, am fost la foarte multe meciuri, inclusiv de juniori, aşa cum face orice antrenor care-şi respectă meseria. Astfel, ştiu cam toţi jucătorii cu potenţial din zonă”, a mai spus Mihai Ciobanu.

Vlad Pavel, antrenorul din tur al echipei, va continua în cadrul clubului, posibil chiar ca secund al lui Ciobanu.

Citit 2128 ori Ultima modificare Joi, 18 Decembrie 2014 20:07

5 comentarii

  • postat de stii tu misule Luni, 22 Decembrie 2014 20:55 86.46.230.*** Link la comentariu
    1
    1

    felicitari misule, iti trebuie un preparator fizic

    Raportează
  • postat de tot de un galatean Luni, 22 Decembrie 2014 17:39 5.13.145.*** Link la comentariu
    0
    1

    care sunt frate jucatorii ''promovati'' de Misu Ciobanu?????????????(care Frunza vb?)nu mai vorbiti din vise ........!la galati sunt PUTINI antrenori cu perspective:Manolache Gabriel;Tanase Viorel si STOP.la revedere

    Raportează
  • postat de Galatean Mandru Duminică, 21 Decembrie 2014 11:51 5.13.243.*** Link la comentariu
    2
    0

    Cum sa spui despre Mihai ciobanu ca e blazat si plafonat?
    Mor cand vad cum isi dau unii cu parerea fara ca macar sa verifice ce au facut in ultimii ani. Vreti Guardiola la Metalosport?

    Raportează
  • postat de virgil Vineri, 19 Decembrie 2014 10:22 81.12.150.*** Link la comentariu
    1
    7

    Omul asta a format trei jucatori care au ajuns la echipa nationala, un al patrulea (Sorin Frunza) a fost campion al Romaniei si a jucat cu doua echipe in Liga Campionilor (Unirea Urziceni si Otelul). Daca pentru unii asta inseamna praf valoric, blazare...

    Raportează
  • postat de un galatean Vineri, 19 Decembrie 2014 09:33 5.13.212.*** Link la comentariu
    7
    2

    Aceeasi antrenori blazati , plafonati, gomosi si binenteles.........,praf valoric.

    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.