HOCHEIŞTII de la Dunărea sunt SENZAŢIONALI! Au mai făcut un pas uriaş spre titlul de CAMPIONI

HOCHEIŞTII de la Dunărea sunt SENZAŢIONALI! Au mai făcut un pas uriaş spre titlul de CAMPIONI
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Echipa de hochei pe gheaţă CSM Dunărea Galaţi îşi continuă seria rezultatelor uluitoare din această lună. Formaţia gălăţeană a reuşit, sâmbătă seară, să câştige şi al doilea meci din finala Ligii Naţionale, disputată în compania echipei Steaua Rangers Bucureşti, cu scorul 3-1 şi conduce la general cu 2-0.

Ambele partide s-a jucat la Cârţa (Harghita) cu Steaua din postura de echipă gazdă. În prima partidă, jucată vineri seară, Dunărea câştigase cu 6-3.

În acest al doilea joc, Dunărea a avut un start perfect, deschizând scorul prin Vitali Donika, în secunda 15! Steaua a egalat în min. 5, în superioritate numerică, la singura eliminarea a primei reprize. Apoi Levente Lorincz a făcut 2-1 pentru Dunărea, iar avantajul a fost mărit în repriza secundă, golul de 3-1 fiind marcat tot de Donika.

Final se dispută după sistemul cel mai bun din maxim şapte partide, urmând să se oprească în momentul în care una dintre echipe acumulează patru victorii.

Următoarele două meciuri se vor disputa la Galaţi, marţi – 24 martie (ora 19.00) şi miercuri (ora 17.00). Astfel, sunt şanse mari ca miercuri seară gălăţenii să poată asista din tribunele patinoarului „Dunărea” la un meci de poveste, cu echipa CSM Dunărea jucând cu trofeul de campioană pe masă.

CITIŢI ŞI:

Entuziasmul pe GHEAŢĂ continuă, Dunărea a început finala cu VICTORIE în deplasare

Seară de vis la Patinoar: Galaţiul este ÎN FINALĂ LA HOCHEI

Citit 2230 ori Ultima modificare Sâmbătă, 21 Martie 2015 22:35

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.