„Mercenarii” de Ţiglina

„Mercenarii” de Ţiglina
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Originari din oraşul de la Mila 80 a Dunării, zece jucători de fotbal – mulţi dintre ei foarte bine cotaţi – activează la alte cluburi din campionatul României * Au ajuns campioni, ba chiar şi în echipa naţională, cu alte formaţii decât cele din oraşul natal *

Născuţi gălăţeni, calificaţi în altă parte

- Iulian Apostol (mijlocaş, 28 de ani) – Unirea Urziceni

- Mircea Axente (atacant, 22 de ani) – Gloria Buzău

- George Bârlădeanu (atacant, 21 de ani) – Unirea Urziceni

- Cristian Brăneţ (portar, 32 de ani) – Politehnica Iaşi

- Sorin Frunză (mijlocaş, 31 de ani) – Unirea Urziceni

- Sorin Ghionea (fundaş, 30 de ani) – Steaua Bucureşti

- Silviu Izvoranu (fundaş, 27 de ani) – Dinamo Bucureşti

- Ciprian Milea (mijlocaş, 25 de ani) – Politehnica Iaşi

- Răzvan Ochiroşii (mijlocaş, 20 de ani) – Steaua Bucureşti

- Alexandru Tudose (fundaş, 22 de ani) – Steaua Bucureşti

Sunt buni, dar la alte echipe

Zilnic se vorbeşte despre principala echipă de fotbal a Galaţiului, Oţelul. Şi FCM Dunărea, club de tradiţie, reprezintă un important subiect de discuţie pentru microbiştii oraşului, dar despre jucătorii născuţi aici şi, din diverse motive, „exilaţi” la alte formaţii de prim eşalon se discută mai rar spre deloc.

Şi nu sunt puţini cei care formează prefixul Galaţiului după un meci – părinţii a zece fotbalişti care au făcut ochi lângă Combinat tresaltă mai abitir la un gol al copilului lor decât la vreo reuşită, fie şi una de senzaţie, a Oţelului.

Chiar dacă eşti cel mai bun, nu ţi se rezervă automat un loc de muncă la o aruncătură de băţ de casa în care ai făcut primii paşi, iar fotbalul îţi poate rezerva nenumărate surprize.

Unii în cupe, alţi la retrogradare

Şapte dintre cei zece „mercenari” originari din Galaţi vor juca în cupele europene în această vară – condiţia este ca ei să nu fie transferaţi la vreo echipă care nu va avea acest privilegiu. Apostol, Bârlădeanu şi Frunză vor asculta mult râvnitul imn al Ligii Campionilor, în timp ce Ghionea, Izvoranu, Ochiroşii şi Tudose trebuie să se mulţumească doar cu Europa League.

Unul dintre ei, Axente, a retrogradat la finele acestui sezon, dar şansa lui este că nu Gloria Buzău îi îndeplinea funcţia de club-mamă, ci FC Timişoara care-l transferase temporar la formaţia de pe ultimul loc al clasamentului.

De ce mercenari? Aşa se numesc profesioniştii care fac orice pentru bani departe de casă, cel mai tare dintre ei - Apostol, reuşind, în 2009, să devină atât campion, cât şi titular în „naţională”!

Bani de Doamne-ajută, doar pe Izvoranu

Şase dintre gălăţenii care prestează în altă parte decât pentru formaţiile locale au fost crescuţi la FCM Dunărea (Apostol, Bârlădeanu, Brăneţ, Frunză, Izvoranu, Milea), doi au deprins ABC-ul fotbalului la Oţelul (Ghionea şi Tudose), unul la Liceul cu Program Sportiv (Axente) şi un altul la Steaua Dunării (Ochiroşii).

Unii dintre ei au jucat şi la Dunărea, şi la Oţelul, alţii numai într-un loc, dar ideea este că nu s-au făcut bani buni de pe urma lor.

Deşi mulţi dintre ei prind (iarăşi) cupele continentale, cea mai mare sumă de transfer pusă pe capul vreunuia dintre cei zece a fost 300.000 de euro. Cu aceşti bani a fost vândut Izvoranu la Timişoara de coproprietarele Oţelul-FCM Dunărea.

Explicaţie foto: Iulian Apostol (stânga) a crescut la Dunărea, s-a consacrat la Oţelul şi a câştigat campionatul cu Unirea Urziceni

Foto: Prosport

Citit 2086 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.