Pasiune, din tată-n... fiice. O familie care trăieşte doar pentru sport!

Pasiune, din tată-n... fiice. O familie care trăieşte doar pentru sport!
Evaluaţi acest articol
(12 voturi)

* Surorile Ivan, devenite celebre în ţară prin prezenţa simulatană a patru dintre ele în aceeaşi echipă de fotbal, au început să facă performanţă şi în alt sport, halterele


Frumoasa familie a lui Toma Ivan, din comuna Smârdan, continuă să impresioneze în lumea sportului. Acum mai bine de un an, prezentam povestea a patru dintre fetele respectivei familii în echipa de fotbal feminin Oţelul, formaţie care s-a numărat printre cele mai bune grupări din eşalonul al doilea din ţară, ajunsă rapid cu mari şanse de promovare în Liga Naţională. Din păcate, problemele care au lovit respectivul club de fotbal au dus la desfiinţarea acestei echipe deosebit de valoroase, cu foarte multe jucătoare componente ale loturilor naţionale de junioare şi senioare.

Au fost meciuri când toate cele patru jucătoare Ivan - Alexandra, Irina, Elena şi Valentina - s-au aflat pe teren, spre satisfacţia celorlalţi membri ai familiei, prezenţi în tribune. Astfel, familia Ivan din Smârdan, una cu zece copii (opt fete şi doi băieţi), a devenit celebră în toată ţară.

Cele patru fete fotbaliste nu sunt singurele din familie care îndrăgesc sportul. Alte două surori Ivan - Adriana Rodica şi Mihaela - sunt, de un an şi jumătate, sportive ale secţiei de haletere a Clubului Sportiv Şcolar. Între timp, numărul membrilor respectivei secţii s-a mărit cu alte două din surorile Ivan. După ce li s-a luat posibilitatea de a practica fotbalul, Elena şi Valentina s-au dedicat şi ele sportului celor puternici.

Despre comportarea celor patru surori Ivan, antrenorul Constantin Dimofte nu are decât cuvinte de laudă. „Sunt sportive cu care colaborăm foarte bine. Cu trei săptămâni în urmă, au avut o participare la Campionatul Naţional (junioare II) cu evoluţii promiţătoare, ocupând locuri în imediata apropiere a podiumului. Seriozitatea cu care se pregătesc mă îndreptăţeşte să sper la performanţe şi mai bune. Deja au apărut confirmările, săptămâna aceasta, la Campionatul Naţional de copii (9-12 ani) şi juniori III, Mihaela a devenit triplă campioană naţională, cu aur la cele două stiluri şi, implicit, la total”.

Cele şase fete îndrăgostite de sport nu sunt singurele din familia Ivan atrase de fenomen. Alţi trei membri au cochetat cu sportul de performanţă sau chiar îl practică. Ana Maria - cea mai mare dintre surori, care trăieşte în Spania - a practicat atletismul, în timp ce fratele mai mare, George, a frecventat sala de box. În sfârşit, Alexandru (18 ani) este elev la Colegiul Tehnic „Traian Vuia” şi component de bază al echipei de rugby juniori.

Aceasta este, pe scurt, familia Ivan, una pentru care sportul este un mod de viaţă, un prieten adevărat. Aceasta se datorează şi faptului că ambii părinţi s-au aflat şi ei, în tinereţe, în preajma fenomenului.

În foto, surorile Ivan: Mihaela, Adriana, Cristina şi Valentina (de la stânga la dreapta)

Citit 1485 ori Ultima modificare Vineri, 10 Iulie 2015 17:44

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.