Dansatori gălăţeni, campioni naţionali la una dintre cele mai importante competiţii ale anului

Dansatori gălăţeni, campioni naţionali la una dintre cele mai importante competiţii ale anului
Mitzura Pentiuc alături de colegii de la Fantezia Galaţi
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

 

Campionatul Naţional pe secţiuni, unul dintre cele mai importante concursuri de dans sportiv ale anului, s-a desfăşurat la Iaşi şi a reunit 246 de perechi din România. Printre acestea s-au aflat şi 11 cupluri de la două cluburi de specialitate din Galaţi, Fantezia şi Acanta.

De la Fantezia (antrenor Andreea Adam) s-au remarcat Mitzura Pentiuc şi Radu Beşleagă (Dance Studio Iaşi), care au obţinut titlul de campioni naţionali la Open Standard, 12-13 ani.

Alte două perechi au reuşit clasări bune. Rareş Vădană şi Tea Neculae au terminat competiţiile pe locul 3 la Standard, respectiv, pe locul 4 la secţiunea Latino, 12-13 ani, iar Cosmin Lupoaie şi Maria Radu s-au clasat pe locul 3 la secţiunea Latino şi pe locul 5 la Standard, categoria 14-15 ani.

Marian Adam, preşedintele clubului Fantezia consideră că elevii săi au avut o evoluţie bună. „Având în vedere că aceasta a fost cea mai importantă competiţie a anului, în mare parte ne-am atins obiectivele. O surpriză, neplăcută, a fost la Vădană (n.r. - Rareş) şi Tea, pe care am mizat şi îi vedeam campioni. Vom revizui ce s-a întâmplat cu ei, unde s-a greşit şi cum putem recupera pentru competiţiile următoare”, a declarat Adam.

De la Acanta, cea mai bună reuşită a fost cea a perechii Vlad Donosă - Alina Vasileniuc, care s-a clasat pe locul 5 la secţiunea Latino, la tineret (19-35 ani).

Remarcaţi au fost şi foştii dansatori de la Fantezia, acum la Valentina Dance din Brăila, Raul Faliboga şi Andra Radu, care în acest an s-au clasat pe locul al treilea la Open Standard tineret (19-35 ani).

Altfel, la finalul acestei săptămâni, la Bucureşti se va desfăşura Dance Masters, o competiţie internaţională la care sunt aşteptate perechi de top mondial, iar dintre gălăţeni vor fi prezenţi atât cei care au participat la „naţionalul” pe secţiuni, cât şi câteva perechi de Clasa B.

Cele mai relevante concursuri naţionale, pe lângă cel pe secţiuni sunt cele de „10 Dansuri” şi Campionatul Naţionale pe clase, care de altfel stabilesc sportivii pentru loturile naţionale care vor evolua la „Europene” şi „Mondiale”. 

Citit 9181 ori Ultima modificare Luni, 06 Martie 2017 19:10

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.