Simona Halep, o adversară dificilă în primul tur la New York

Simona Halep, o adversară dificilă în primul tur la New York
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Simona Halep, locul 2 în ierarhia mondială, are un traseu dificil în ultimul Grand Slam al anului, US Open. Conform tragerii la sorţi a tabloului principal, Simona Halep o va întâlni, astăzi, de la ora 2,00 (ora României, Eurosport) în primul tur, pe rusoaica Maria Sharapova, beneficiara unui wild card. 

 Românca Simona Halep era pe terenul de antrenament când a aflat ce adversară va întâlni în primul tur la US Open. “Când am aflat despre tragerea la sorţi eram pe teren, am primit un mesaj cu rezultatul tragerii. Reacţia a mea a fost una normală, m-am obişnuit, căci anul acesta am avut tablouri foarte grele, aproape de fiecare dată. Totuşi mi-am pus întrebarea: “Cum este posibil? Chiar în primul tur al unui Grand Slam!”, dar mi-am continuat antrenamentul normal, nu mi s-a perturbat starea de spirit”, a declarat Simona Halep în conferinţa de presă dinaintea startului ultimului turneu de Grand Slam al anului.

Sharapova conduce cu 6-0 întâlnirile cu Halep, dar cea mai dureroasă înfrângere  a fost cea din 2014, în finala de la Roland Garros (6-4, 6-7, 6-4), după un meci maraton, de trei ore. 

Pentru Simona Halep, meciul este important atât prin prisma mizei turneului - locul 1 mondial, de care o despart doar 5 puncte, cât şi prin cel al adversarei sale. “Faţă de 2014, când am jucat de mai multe ori cu ea, sunt o altă jucătoare: mai bună, cu experienţă mai mare, am înfruntat multe situaţii, mă simt mai bine şi sunt pregătită să o întâlnesc din nou. Nu contează rezultatul, încerc să schimb ceva, vom vedea. Nu mă gândesc la ea, ci la mine, la jocul meu şi voi face tot posibilul ca să câştig. Nu vreau mă gândesc că joc cu Maria Sharapova în primul tur. Ea revine, a fost o jucătoare foarte bună, este în continuare o jucătoare bună”, a completat Halep.

Sharapova, suspendată 15 luni pentru doping, a revenit în circuit în aprilie, la Stuttgart. La acest prim turneu, Sharapova a ajuns în semifinale, fiind învinsă de Kristina Mladenovici (Franţa). Între timp, rusoaica a suferit câteva accidentări care au ţinut-o departe de circuit.   

Anul trecul, la US Open, Simona Halep a ajuns în sferturile de finală, unde a pierdut în faţa americancei Serena Williams. Halep are de apărat 430 de puncte, obţinute pentru accederea în “sferturi”.

Tot astăzi vor mai juca alţi doi români, Mihaela Buzărnescu (locul 133 WTA) şi Marius Copil (locul 88 ATP). Mihaela Buzărnescu, venită din calificări, o va întâlni pe daneza Caroline Wozniaki (meciul al patrulea al sesiunii de dimineaţă de pe Grandstand, după două meciuri masculine şi unul feminin, nu înainte de ora 23,30), în timp ce Marius Copil va juca, de la ora 19,30, împotriva lui Jo Wilfried Tsonga (Franţa), după un meci feminin de pe terenul 17.

Pe tabloul principal mai sunt patru românce. Ana Bogdan (locul 108) o va întâlni pe americanca Taylor Townsend, în timp ce Monica Niculescu (locul 57) va juca împotriva Kristinei Mladenovici. Sorana Cîrstea (locul 54) o va întâlni pe olandeza Lesley Kerkhove (venită din calificări), iar Irina Begu (locul 55) o va avea ca adversară pe Kateryna Kozlova (Ucraina), tot din calificări.

 

Citit 1540 ori Ultima modificare Luni, 28 August 2017 00:08

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.