Cine sunt contracandidatele OȚELULUI la promovare

Cine sunt contracandidatele OȚELULUI la promovare
Evaluaţi acest articol
(11 voturi)

UPDATE: Verdictul Comisiei de Disciplină în cazul depunctării echipei Sporting Lieşti a fost amânat pentru şedinţa din mijlocul săptămânii următoare.


După primele patru etape disputate din Seria I a Ligii a III-a se conturează deja care sunt echipele cu potențial de a se bate cu Oţelul în lupta pentru promovare, anticipările dinaintea startului fiind în linii mari confirmate.

Deşi numărul de etape scurse până acum nu este foarte concludent pentru un răspuns clar la întrebarea "cine poate şi vrea să lupte pentru primul loc", apele încep să se limpezească. Oţelul, care are ca obiect ferm promovarea, a arătat că ambiţiile îi sunt întemeiate cu un start bun: trei victorii şi un egal, cel din deplasarea de la Focşani, 10 puncte, cu care se situează pe primul loc, este drept că avantajată de un program favorabil.

AFC Hărman, formaţie care a pierdut dramatic promovarea în ultima etapă a sezonului trecut, se anunţă destul de clar o contracandidată a Oţelului, având un bilanţ similar, tot trei victorii şi un egal. Formaţia din judeţul Braşov a pierdut primele puncte la fel ca Oţelul, în faţa echipei din Focşani, dar pe teren propriu.

Cotată înaintea startului a fi printre formaţiile cu pretenţii, prin prisma transferurilor făcute, Aerostar Bacău are 8 puncte, cu două semieşecuri: egal în prima etapă (0-0), în deplasare, tot cu... CSM Focşani, în condiţiile în care vrâncenii au avut un eliminat încă din minutul 9, egal făcând suprinzător şi în cealaltă deplasare, 3-3 la Darabani, acolo unde se va deplasa Oţelul, în etapa următoare.

Bine începuse şi CSM Roman, cu şapte puncte în primele trei runde, incluzând aici şi o victorie care a surprins prin proporţiile scorului, 4-1, cu o echipă ce are obiectiv declarat promovarea, AFC Miercurea. Romaşcanii s-au mai dezumflat după ultimul meci, înfrângere la Cetate Râşnov (0-3).

Şi formaţia din Râşnov (jud. Braşov) era bine cotată, dar a arătat că nu este de speriat, pierzând pe teren propriu cu Avântul Valea Mărului şi apoi la Tg. Secuiesc.

Ciucanii au trecut la măsuri drastice

Marea surpriză o reprezintă stratul ratat al celor de la AFK Miercurea Ciuc, care au ratat promovarea în ultima rundă a sezonului trecut, echipă despre care se vorbeşte că are buget pe măsura obiectivului anunţat public: primul loc. Însă, pe teren, nu a arătat mare lucru: egal la Valea Mărului (2-2, cu arbitraj favorabil ciucanilor), 1-4 la Roman, victorie chinuită la Galaţi, 3-1 cu un Metalosport ce abia îşi conturează lotul. "Echipa Ciucului mi s-a părut destul de subţire", a fost concluzia lui Dorin Butunoiu, preşedintele Metalosport.

Cei din conducerea clubului harghitean nu au renunţat la obiectivului promovării şi au luat măsuri destul de repede. A fost demis antrenorul numit în vară, Attila Vago, în locul acestuia fiind adus Laszlo Balint (38 de ani), tehnician care s-a despărţit, după şase etape din Liga a II-a, de ASA Târgu Mureş. Noul antrenor principal al echipei din Miercurea Ciuc a confirmat că noul său club stă foarte bine din punct de vedere financiar şi ambiţiile harghitenilor rămân maxime, promovarea, chiar dacă nu este mulţumit de componenţa lotului. "Am semnat contractul cu AFK Miercurea Ciuc. După experienţa neplăcută de la ASA Târgu Mureş, am găsit un club stabil din punct de vedere financiar şi obiectivul este unul clar: promovarea. Este nevoie de multă muncă, pentru că avem mulţi tineri, dar, din fericire, există patru jucători experimentaţi. Pe Robert Ilyes îl cunosc foarte bine şi am încredere că mă va ajuta. Echipa nu stă bine în apărare. Se pare că există o problemă. Sunt doar doi mijlocaşi, însă sper că vom putea rezolva această deficienţă până în decembrie", a declarat Balint.

Vălmărenii şi Lieştiul, potenţial confirmat

Sporting Lieşti a început la fel ca Oţelul, tot 10 puncte acumulate, cel mai bun rezultat fiind victoria din primul derbi al judeţului Galaţi, 3-1 pe terenul redutabilei Avântul Valea Mărului. Primele puncte au fost pierdute, acasă, în minutul 90 din ultima etapă (2-2 cu KSE Tg. Secuiesc). Sporting a început cu o penalizare de şase puncte, care spera să-i fie anulată în şedinţa de aseară a Comisiei de Disciplină de la FRF. Verdictul a fost dat după închiderea ediţie şi îl puteţi afla online, pe www.viata-libera.ro.

În ceea ce-i priveşte pe vălmăreni, aceştia continuă ce făcuseră în returul ediţiei trecute, având potenţial de a fi din nou "arbitrii" promovării. Avântul are deja un astfel de rezultat, 2-2 cu AFK Miercurea Ciuc, plus victoria de la Râşnov (2-1). În rundele următoare, echipa antrenată de Valentin Cramer are o nouă ocazie de a fi aplaudată admirativ de... comunitatea oţelară: joacă acasă cu Aerostar și apoi la Hărman.

Citit 3926 ori Ultima modificare Joi, 21 Septembrie 2017 13:11

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.