Mariana Constandache

Mariana Constandache

Doi gălăţeni sunt suspectaţi de piraterie

Vineri, 01 Martie 2013 03:00 | Publicat în EVENIMENT
Doi gălăţeni, de 35 şi, respectiv, 45 de ani, au intrat în atenţia organelor judiciare, după ce acestea au obţinut informaţii că pe piaţa gălăţeană există persoane care distribuie opere muzicale, filme şi programe IT. În urma unor descinderi domiciliare, poliţiştii de la Investigare Fraude au ridicat trei calculatoare, două laptopuri, un hard disk extern, cu capacitate de 2TB, precum şi 1.471 de discuri optice care prezentau elementele specifice unor mărfuri piratate."Din ...

Avansări în grad la excepţional de ziua Protecţiei Civile

Vineri, 01 Martie 2013 06:00 | Publicat în EVENIMENT
Împlinirea a opt decenii de existenţă a Protecţiei Civile în România a fost marcată joi printr-o festivitate găzduită de Teatrul Muzical "Nae Leonard", la care au participat deopotrivă actuali angajaţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi, foste cadre, în prezent în rezervă, dar şi invitaţi din rândul structurilor administraţiei locale şi instituţiilor de apărare şi siguranţă publică. Pentru unii dintre cei prezenţi, ceremonia a avut o semnificaţie ...

O octogenară a fost rănită grav după ce a nimerit în calea unui bolid

Joi, 28 Februarie 2013 04:00 | Publicat în EVENIMENT
O gălăţeancă în vârstă de 84 de ani a ajuns miercuri la spital după ce a vrut să traverseze strada Domnească printr-un loc nemarcat. Bătrâna nu s-a asigurat când a păşit pe carosabil, în apropiere de Grădina Publică, şi a fost lovită de un BMW la volanul căruia se afla un tânăr de 29 de ani. În urma impactului cu bolidul, octogenara a fost proiectată pe asfalt, alegându-se cu multiple leziuni. Ea a fost preluată de un echipaj al Ambulanţei şi transportată de Spitalu ...

"Îndrăgostit" de cărţile bisericeşti! Vezi ce a păţit un italian care a poftit la cele sfinte

Joi, 28 Februarie 2013 03:00 | Publicat în EVENIMENT
Un bărbat de 45 de ani, cetăţean italian, a ajuns să aibă de.a face cu Poliţia, în urma unor "aventuri" mai puţin ortodoxe. Totul s-a întâmplat în toamna anului trecut, mai exact în perioada 10-14 septembrie, când individul, care locuieşte în ţara noastră fără a avea o ocupaţie anume, a pus ochii pe o locuinţă ai cărei proprietari erau plecaţi din localitate. Omul a intrat în casă şi a sustras un radiocasetofon şi mai multe cărţi religioase care i s-au părut a fi f ...

Întâmpinăm primăvara cu nasul în batistă! Explozie de răceli şi pneumonii la Galaţi

Miercuri, 27 Februarie 2013 18:00 | Publicat în EVENIMENT
Mii de gălăţeni au ajuns în ultima săptămână la medic, după ce încălzirea uşoară, dar înşelătoare a vremii i-a determinat să mai dea jos o haină-două. Peste 200 dintre cei afectaţi de infecţiile respiratorii erau într-o stare suficient de gravă încât să aibă nevoie de spitalizare, pentru a fi îndeaproape monitorizaţi şi trataţi."În ultima săptămână monitorizată de Direcţia de Sănătate Publică, am înregistrat o creştere semnificativă a numărului infec ...

Contrabandista de la colţul străzii. "Colectoare" de ţigări, prinsă în acţiune

Miercuri, 27 Februarie 2013 02:00 | Publicat în EVENIMENT
O gălăţeancă de 50 de ani s-a ales cu dosar penal pentru contrabandă, după ce a fost prinsă cu ţigări într-o piaţă din municipiu. Cei care au depistat-o pe femeie la colţul unei străzi au fost poliţiştii de frontieră, care au găsit asupra acesteia două sacoşe în care se aflau 225 de pachete de ţigări de provenienţă moldovenească. Luată la întrebări, gălăţeanca a recunoscut că toată marfa fusese colectată de la diverse persoane în scopul vâzării."Poliţiştii ...

Vânzătoare de sex-shop, jefuită de un client drogat

Miercuri, 27 Februarie 2013 00:00 | Publicat în EVENIMENT
Angajata unui sex-shop care vinde substanţe haluciogene, declarate oficial ca stimulente sexuale, a ajuns să fie tâlhărită de un client aflat într-o avansată stare de agitaţie, care se prezentase la tejghea pentru a cumpăra "prafuri de fericire". După ce i-a înmânat tânărului din faţa ei un plic de ,,ES SEX NON-STOP”, femeia s-a trezit că acesta o ameninţă şi îi smulge suma de 14 lei. După ce s-a văzut cu banii şi cu prafurile cu care, se pare, era deja familiarizat, tâ ...

Acuzaţii grave la adresa unui oier din Măstăcani! Vezi ce spune despre el un tânăr internat in spital

Miercuri, 27 Februarie 2013 04:00 | Publicat în EVENIMENT
Un tânăr de 18 ani din satul Chiraftei, comuna Măstăcani, a ajuns în spital după ce un consătean, proprietar de oi, l-ar fi altoit zdravăn cu bâta. Cosmin Ionescu povesteşte că totul s-ar fi întâmplat pe un imaş din sat, loc unde s-a întâlnit cu un ciobănaş care păzeşte turma unui consătean. "Băiatul ăla, Ionuţ îl cheamă, munceşte la oi, la omul ăsta şi mi-a cerut telefonul mobil ca să sune acasă, la părinţi. El e sechestrat acolo. Mi-a zis că el nu are voie să ...

Plase monofilament şi tutun de contrabandă descoperite la frontiera gălăţeană

Marți, 26 Februarie 2013 04:00 | Publicat în EVENIMENT
Un tânăr de 23 de ani din Galaţi a dat de necaz la Punctul de Trecere a Frontierei Galaţi Rutier în momentul în care maşina sa a fost făcută bucăţi, la un control vamal amănunţit. S-a întâmplat la capătul unui foarte scurt drum pe care tânărul îl făcuse peste graniţă. Bănunid că şoferul, aflat la volanul unui Renault, transporta bunuri accizabile pe care nu le-a declarat, poliţiştii de frontieră au cerut o verificare temeinică a maşinii. Aproape 5.000 de ţigarete c ...

Un fost primar condamnat la puşcărie pentru înşelăciune a ajuns în arest

Marți, 26 Februarie 2013 02:00 | Publicat în EVENIMENT
Gheorghe Izvoranu, fost edil în anii '90 al comunei Smârdan, era căutat de multă vreme de autorităţi după ce Judecătoria Iaşi l-a condamnat pentru o înşelăciune cu telefoane mobile, faptă comisă în 2006. Bărbatul, în vârstă de 52 de ani, a primit cinci ani de puşcărie, după ce magistraţii au decis că se face vinovat de faptul că, prin calităţi mincinoase, a indus în eroare reprezentanţii unei firme cu care a încheiat zece contracte de vânzare-cumpărare a unor tele ...