De foarte multă vreme şi de foarte mult timp mă străduiesc (şi mă rog) să ajung la porţile celui mai mare păcat. Fiindcă, din toate păcatele lumii, trebuie să existe unul mare, cel mai mare. Care-o fi, oare? Păi, dacă luăm Lista lui Lucifer, aprobată şi semnată şi parafată de Şeful Suprem, nu pot face nici un pas fără să calc strâmb, fără să calc în păcat, fără să pic în greşeală, fără să cad în abatere, fără să sfărâm un bec, fără să mai nu ştiu ...

acolo, în pădurea cu salcâmi,/ acel atunci şi-acuma lăcrămează - ce ochi frumoşi parcă (nu) spun să tac/ prin freamăt rar şi duioşie deasă! am ce să zic (din locul meu naiv)/ de/spre această mi(ti)că făptură în cest abstract/concret simfonic pur?!/... plânge şi tace, rabdă şi îndură şi cred că vrea să-(mi) dea de priceput,/ însă nu pot a şti (şi-a înţelege) de unde, unde, până când şi cum/ o stare caldă într-o lume rece (!?) lumina ei peste-adumbrirea me ...

Odată, într-o duminică fără sfârşit, cu dimineaţă fără sfârşit... hotărăsc să mă duc în Marele Dormitor Universal „Eternitatea”, să mă reculeg la Monumentul Poetului Necunoscut. Nu mă grăbesc, însă ajung repede fiindcă nu merg încet. Şi, pentru că n-am mai fost de mult, îmi este cam ruşine de Memoria cestor împătimiţi întru Arta Cuvântului, întru îngenunchere la picioarele Metaphorei fără de care nicicând nu se poate şi nu se întâmplă Poezia. Pe al ...

Pe dealul învelit cu flori de câmp/ aştept să se întoarcă şi să-mi spună: zadarnic stai, zadarnic mă visezi/ fără să ştii că-s umbră, că-s minciună, fără să ai habar cum că nimic/ te are la cherem şi stă la pândă, şi-n clipa următoare-ţi va şopti/ câte himere oarbe te frământă! Pe dealul învelit cu flori de câmp/ rog (însetat) izvoarele din vale: staţi liniştite, sap, nu mă opresc,/ n-am altă stare-n gând, n-am altă cale decât să-mi port osânda la sf ...

Sigur că da... trebuie să recunosc (şi eu) ca toţi recunoscătorii, chiar dacă-s din ce în ce mai puţini! Pe cale de dispariţie, adică! Cine mai recunoaşte (astăzi) ceva? Şi câţi verticali mai sunt, chiar dacă stau lungiţi, cum se spune? Şi, la urma urmei, ce-i cu atâta gratitudine? Ce-i cu atâta pledoarie despre vinovăţie, despre decenţă? Ce-i cu atâta plecăciune? Cu atâta aplecare la picioarele ne/văzute ale Deşertăciunii? Şi ce-i cu atâta şi atâta Dumnezeire? ...

Am început să cred că nu mai am/ răbdare pân-acolo, tocmai unde se spune şi se scrie că-i frumos,/ uşor, aşa, cu lux de amănunte, că-i pur şi simplu tot, şi toate-s vii,/ şi primitoare cum biblioteca, şi cum doar cartea-cartea poate fi.../ şi nimeni nu-i nici alfa, nici omega! Am început să cred că n-am avut/ nimic din toate-acestea, niciodată, dar am trecut biruitor prin fals,/ spre-o steauă totdeauna-ndepărtată, spre-un capăt mincinos şi lustruit/ încet, cu zel, cu lu ...

Sunt la mort. După mort, adică. Un mort bărbat. Sau un bărbat mort, dacă-i mai bine aşa, din alte puncte de vedere, de revedere, de belvedere... mă rog frumos, din toate punctele cardinale, dacă (nu) vreţi! Mă rog, vreţi ori nu, mă aflu la un mort cunoscut! La mortul moş Ion Jiglău, gata de prohod şi gata de plecare din biserica „Sfântul Ilie”. Nu sunt singur în preajma slujbei şi în jurul răposatului. Fiindcă nu-mi prea place să umblu solo pe la morţi. Sunt cu Petric� ...

Moto: „dumnezeule, ce fel de sâmbătă începi în această dimineaţă repetitivă şi indiferentă,/ ce fel de nimic locuitor în mişcare pândeşte să smulgă floarea de colţ şi floarea de câmp din legendă,/ pe când eu stau umplut cu sine, horpăit de iluzii şi naiv până dincolo de zare,/ în loc să-ţi bat mănuşa în poarta cerului şi să (nu)-ţi mulţumesc nici o dată pentru această întâmplare” (Iolanda Cremene) (!) fii foarte atentă, asta-i ultima clipă când mai ...

Cred/consider că-i cel mai dificil şi riscant să dau lucrare de control la ne/sfârşit. Şi în care, bineînţeles, trebuie să mă refer la ne/sfârşit, trebuie să mă ocup numai de ne/fârşit, trebuie să ocup ne/sfârşitul. Şi, apoi, după toate acestea, ce mai fac? Oare ce pot pentru ca să mai fac după ce am să-mi văd sacii în car? În nici un caz, nu ştiu cum voi proceda. Însă, tot în nici un caz, n-am să spun (ca nerodul)... tu-i mama lui de morar! Nu-i mai bine să vă ...

secretul se-ntâmplă în râpa cea mare, în râpa cea mică, în visuri... şi-n urme de păsări prin aer... şi-n gânduri rămase acolo, s-adune, să scadă, să scurme prin umbre uscate, prin plânsuri uscate, prin strigătul mamei cu inimă frântă când susul nu dă nici o clipă de ploaie şi tata se-ndeamnă cu cerul la trântă s-aude, se vede-n sub/straturi... se află că taina aceasta-i zidită cu morţii când mâinile lor îndreptau adâncimea din templul iubirii, din lemnele po ...