Textul care încheie apoteotic DIVINA TRAGEDIA de ieri aparţine scriitoarei Iolanda Cremene, una dintre cele mai drăcoase/persuasive autoare de poezii în cheie paradoxală, debutată în Revista CONVORBIRI LITERARE, dimpreună cu subsemnatul, în anul 1976, sub privirea şi oblăduirea şi exigenţa unuia din cei mai mari Poeţi ai României, ieşeanul Ioanid Romanescu! Recitarea acestui poem face linişte în măruntaiele Şantierului Naval, ale Combinatul Siderurgic şi ale vulcanului Etna, ...

Moto: „singurătate - geam de monastire - / prin tine-şi trece timpul puritatea/ dinspre trecut sau din închipuire:/ plătim, pe rând, cu naşterea şi moartea” (I.C.)   (!) am aţipit şi am visat un fluture mergând pe jos bea rouă de nu(mă)uita(re) şi ascuţea greieri bătrâni (!) (!) eu eram un licurici defect abia pâlpâiam printre stele şi buruieni (!) (!) el a plâns pe umărul meu şi m-a dus la reparat în atelierul luminiţelor de la începutul şi sfârşitul oricărui t ...

Exact pe Strada poetului/furiosului Aleksandr Puşkin, cum mărşăluieşti dinspre Biblioteca ministrului/deputatului Vasile Alexandrescu Urechia înspre Grădina Publică, la 100-150 de metri până-n Teatrul tenorului Nae Leonard, locuieşte şi citeşte şi admiră şi respiră Poezie un împătimit Prieten al Candorii şi al Mirării şi al Respectului – parcă rămas/trimis din stirpea Cavalerismului de Odinioară – Dumitru Filurete! Locuieşte şi se bucură şi se întristează într ...

Ce frumoasă-i nedreptatea/ cărăruilor prin grâu când săgeţile cu pene/ vântură văz/duh de Mai, când cicoarea strigă macii/ somnoroşi, la vorbă-n şoaptă, când ies cântecuri din ouă,/ când plecarea intră-n cai!... Cea plecare fără şauă,/ cea plecare fără frâu, fără timp, fără nuiauă,/ fără ţintă, fără loc... cea plecare-n dorul lelei,/ printre volburi, să te cheme şi să te aştepte-n capăt/ răsărita lui Van Gogh! Doar cu traista-n băţ, şi-n traistă/ ...

36. „Dacă omul nu mai are nimic sfânt, se sălbăticeşte şi degenerează, dar omul poate fi o fiinţă morală şi fără religie. Religia, n-aş zice că e opiul popoarelor, ci expresia spontană a năzuinţei morale a omului.” 37. „Ca ţara să nu-ţi moară/ tu liniştit te-ai frânt/ şi tot colinzi prin ţară,/ Ion fără mormânt.// Aşa a fost, va fi mereu,/ te căutăm cu dor:/ Ion eşti tu, Ion sunt eu,/ Ion e un popor.” 38. „E o mutilare să-ţi identifici şi dezvolţi ...

Moto: „viaţa este o greşeală?! moartea este o erată!?”                                                       (Iolanda Cremene)   se făcea că eu sunt nimic în mişcare pe aria ghioceilor din opera tristeţii se făcea că tu eşti cea mai rară uvertură înlăcrămată aşteptând să mugurească poeţii şi să spună şi să scrie că nu a fost o dată ca nici o dată ci de mai multe ori ca tot de-a una o tablă de şah pustie pe ...

26. „Jur pe toate poeziile mele/ care ştiu să aducă ninsoarea/ tocmai de la Cercul Polar,/ că pot fi cea mai albă mireasă/ dacă m-ai lăsa să-ţi şoptesc în limba ielelor/ o poezie măcar!” 27. „Dacă Dumnezeu a hărăzit un ungher/ pentru vreun sac de oase,/ vei avea şi tu parte de un asemenea ungher,/ negreşit vei avea parte de el, Brâncuşi!” 28. „vorbind despre cai verzi şi libertate/ ţin zmeii carabinele în sus/ iar noi visăm pe labe lungi de moarte/ iubiri pricin ...

Aud şi văd cum strigă (de-acolo) şi aşteaptă cuvântul meu (întâiul) în formă de şotron, scris cu nuiaua dreaptă, sau zgâriat pe ţărnă, pentru Ileana, Gheorghe, Maria sau Ion... şi pentru toţi aceia, şi pentru toate-acelea care-au ştiut să joace-n pătrate ciobul strâmb, să-şi sară ne/norocul şi grijile şi plânsul... să-i năvălească somnul (adânc) în flori de câmp! Aud şi văd cum strigă (de-acolo) şi aşteaptă alte cuvinte-n formă (mereu) de alt ceva, de/ ...

14. "Cârciumile le-aş uita pe veci,/ n-aş mai şti nici versul ce înseamnă/ de-aş atinge-aceste braţe reci/ şi-al tău păr ca floarea cea de toamnă." 15. "Când treci prin oraş ca/ Zânele prin ceaţă,/ - Pupa-ţi-aş caleaşca/ Pe roata din faţă/ - Sufletul din mine/ Iese-n straie fine/ Şi-o ia după tine/ Pe uliţe pline,/ Cu ochii cât ceaşca/ Şi fluturi pe coate,/ - Pupa-ţi-aş caleaşca/ Pe roata din spate." 16. "Sângeră vioara neagră-ntre oglinzi./ Gândurile-s moarte. ...

Din gând... (prin ochi)... trimit răspuns/ înfumurărilor stelare, care-mi trimit, prin văz şi-auz,/ aceeaşi simplă întrebare: cine sunt eu, aici şi-acum?/... Zic: eu sunt apă şi mâncare care vă duce la sfârşit,/ prin carotide planetare, şi se întoarce tot aici/ şi-acum, dar fără să se-ntoarcă, fiindcă în acelaşi punct/ se îngustează lumea largă! Sunt ce vă spun şi cum vă spun:/ bine în rău şi rău în bine, un fel de alt fel... (cum şi voi).../ sunteţi mânc ...