
Marian Căpăţînă
OȚELUL, reunire cu multe noutăţi în lot
Miercuri, 19 Iulie 2017 06:00 | Publicat în SPORT
Suporter Club Oţelul şi-a început, luni seară, pregătirile pentru sezonul următor, având ca obiectiv promovarea în Liga a II-a. La primul antrenament au fost multe noutăţi, majoritatea fiind jucători cu experienţă în primele două eşaloane.
Cei mai mulţi proaspăt sosiţi la Oţelul, dintre cei 30 de jucători care au participat la primul antrenamant, sunt fotbalişti care au mai jucat la Galaţi, unii chiar la Oţelul: Adrian Sălăgeanu, Cosmin Stoian, George Bârlădeanu, Geo ...
INTERVIU | Adrian Sălăgeanu, din nou la antrenamentele Oţelului. ”Dacă voi juca, va fi pentru tot ce mi-a oferit Oţelul”
Miercuri, 19 Iulie 2017 00:00 | Publicat în INTERVIURI
La reunirea de luni a echipei Suporter Club Oţelul s-a produs şi anunţata revenire a lui Adrian Sălăgeanu, unul din campionii din 2011. Deocamdată, acesta a evitat să se pronunţe ferm dacă va intra în meciurile pentru promovarea în Liga a II-a, unul dintre motivele ezitării fiind timpul mare pe care îl are alocat activităţii dintr-un proiect de familie, la un club de fitness. La 34 de ani, spune că fizic este pregătit, dovadă stând abdomenul plin de "pătrăţele".
- Exact î ...
Au apărut primii nori deasupra OȚELULUI. Ostilitate față de conducere din partea suporterilor
Luni, 17 Iulie 2017 21:41 | Publicat în SPORT
Oțelul, echipa renăscută de suporteri, a ajuns la primul moment conflictual între fani și conducerea clubului, la mai puțin de o lună de când totul părea roz și se sărbătorea împreună prima promovare, cea în liga a treia. La reunirea lotului, prezenţa în tribune a fost destul de redusă, iar nucleul suporterilor şi-a manifestat nemulţumirea faţă de despărţirea de antrenorul Stelian Bordieanu.
S-a scandat numele acestuia şi s-a afişat un banner prin care au arătat că n ...
FRF, executată silit de un fost director
Luni, 17 Iulie 2017 21:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Fostul director de competiții al FRF, Dumitru Mihalache, a obţinut în instanţă executarea silită a Federaţiei Române de Fotbal pentru recuperarea sumei de 378.054 de lei, aproximativ 83.000 de euro, reprezentând drepturile salariale cuvenite de la demiterea sa din funcţie, din 3 iulie 2014. Demis din funcţie după preluarea conducerii federaţiei de către Răzvan Burleanu (foto) în 2014, Mihalache a contestat în instanţă decizia de concediere. ...
FC Universitatea, cu trei echipe în competiţii
Marți, 18 Iulie 2017 06:00 | Publicat în SPORT
FC Universitatea, club axat pe fotbalul feminin, este în plină dezvoltare, pentru sezonul următor, intenţionând să înscrie în competiţiile FRF şi o echipă secundă, dar şi una de junioare. Fotbalul feminin are tot mai multe adepte, iar existenţa FC Universitatea Galaţi a generat emulaţie în judet. Activitatea acestea echipei a început să fie cunoscută şi la nivel regional, astfel că aici au venit fete dornice să practice fotbalul din mai tot judeţul şi chiar de dincolo de ...
Patricia Ţig coboară 15 locuri în topul WTA
Luni, 17 Iulie 2017 21:00 | Publicat în SPORT
Jucătoarea cehă de tenis Karolina Pliskova a urcat pe primul loc în clasamentul WTA, devansând-o cu 185 de puncte pe românca Simona Halep, care se menține pe poziția secundă, conform ierarhiei date publicității luni, 17 iulie, la o zi după încheierea turneului de Mare Şlem de la Wimbledon. Gălăţeanca Patricia Ţig a coborât până pe locul 135.
Germanca Angelique Kerber, care era lider al clasamentului WTA, a coborât pe poziția a treia, fiind urmată de britanica Johanna Kont ...
Argint la Campionatul European de KAIAC-CANOE
Luni, 17 Iulie 2017 21:00 | Publicat în SPORT
Sportivii români Leonid Carp şi Victor Mihalachi au cucerit, ieri, medalia de argint în proba de canoe 2 pe distanţa de 500 metri în finala disputată în cadrul Campionatelor Europene 2017 de kaiac-canoe, de la Plovdiv. Carp şi Mihalachi au fost precedaţi de echipajul Rusiei, iar pe locul trei s-a clasat cel din Ucraina. Sâmbătă, Carp şi Mihalachi s-au clasat pe locul V în proba de 1.000 m, probă olimpică.
Victor Mihalachi a fost format ca sportiv în Galaţi, la CS Şcolar, de a ...
(UPDATE) Monica Niculescu şi Chan n-au avut nici o şanşă în finala de dublu la Wimbledon
Sâmbătă, 15 Iulie 2017 06:25 | Publicat în SPORT
UPDATE | Rusoaicele Makarova şi Vesnina au defilat în finala de dublu, victorie cu 6-0, 6-0!
Perechea alcătuită din jucătoarea română de tenis Monica Niculescu și taiwaneza Hao-Ching Chan vor juca în această seară finala probei feminine de dublu de la Wimbledon, al treilea turneu de Mare Șlem al anului.
În meciul pentru trofeu, Niculescu și Chan vor juca cu perechea Ekaterina Makarova/Elena Vesnina, cap de serie numărul 2, care a trecut în semifinale de favoritele N.12, A ...
Programul primei etape din Liga I
Sâmbătă, 15 Iulie 2017 00:00 | Publicat în SPORT
Campionatul Ligii I de fotbal, ediţia 2017-2018, urma să înceapă aseară, cu partida CS U Craiova - CSMS Iaşi. Celelalte meciuri ale primei etape se vor juca după următorul program: sâmbătă, Concordia Chiajna - ACS Poli Timişoara (ora 18.30) şi Juventus Bucureşti - Dinamo (21.00); duminică, Astra - Sepsi Sf. Gheorghe (18.30) şi FCSB - FC Voluntari (21.00); luni, Viitorul - Gaz Metan Mediaş şi FC Botoşani - CFR Cluj (21.00). Toate partidele vor fi televizate în direct de Digisp ...
Tragere la sorţi pentru cupele europene de FOTBAL | Trei echipe norocoase, două cu adversari imposibili
Sâmbătă, 15 Iulie 2017 00:00 | Publicat în SPORT
Tragerea la sorţi a partidelor din turul trei preliminar al Ligii Campionilor (UCL) şi al Europa League a scos în calea echipelor româneşte două adversare celebre, AC Milan şi Athletic Bilbao, ghinionistele fiind CS "U" Craiova, respectiv, Dinamo.
Cea mai norocoasă echipă românească a fost FCSB, care în turul trei preliminar din Liga Campionilor a nimerit cu Victoria Plzen (Cehia), cam singurul adversar ce pare accesibil dintre cei pe care ar fi putut să-i întâlnească. Celelalte ...