Laura Codruţa Kovesi trebuie revocată

Laura Codruţa Kovesi trebuie revocată
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Curtea Constituţională a admis, miercuri, sesizarea Guvernului privind un conflict juridic de natură constituţională între ministrul Justiţiei şi preşedintele Klaus Iohannis şi între Guvern şi preşedinte, ca urmare a respingerii de către şeful statului a cererii de revocare a şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi.

Curtea Constituţională a decis că refuzul lui Klaus Iohannis de a o revoca pe Laura Codruţa Kovesi de la conducerea DNA a dus la un conflict juridic de natură constituţională. "Am admis cu majoritate de voturi (n.r. - 6-3) şi am stabilit că există un conflict între ministrul Justiţiei şi preşedinte datorat refuzului preşedintelui de a da curs propunerii ministrului Justiţiei. Vom publica minuta şedinţei şi acolo va fi indicată calea de rezolvare a conflictului", a spus preşedintele Curţii, Valer Dorneanu.

Conform jurnaliştilor de la Digi24, judecătorii CCR au stabilit, în dispozitivul deciziei prin care au constatat conflict între puteri, că preşedintele urmează să emită decretul de revocare a şefei DNA. Potrivit acestora, calea de urmat pentru ieşirea din conflict este emiterea decretului de către şeful statului. "Laura Codruţa Kovesi ar fi trebuit revocată de preşedinte", a spus Dorneanu, citat de Digi24.ro.

Întrebat, miercuri, ce va face în cazul în care Curtea Constituţională (CCR) decide că există un conflict Guvern - Preşedinte în privinţa revocării şefei DNA, Iohannis a declarat că "indiferent ce va decide Curtea, voi aştepta motivarea, voi citi şi voi acţiona în consecinţă".

Motivarea deciziei CCR este aşteptată şi de conducerea Ministerului Public. "Conducerea Ministerului Public a luat act de decizia de astăzi a Curţii Constituţionale a României privind existenţa unui conflict constituţional între Guvern şi Preşedintele României şi aşteaptă motivarea acesteia", se arată într-un mesaj postat pe pagina de Facebook a ministerului.

Şi Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a reacţionat pe Facebook. "Decizia CCR valorifică principiul constituţional potrivit căruia procurorii îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea ministrului Justiţiei. Preşedintele României nu are nicio abilitare legală pentru evaluarea competenţelor profesionale sau manageriale ale procurorilor de rang înalt, spre deosebire de ministrul Justiţiei, care are astfel de competenţe", a scris Tudorel Toader, la scurt timp după decizia CCR.

Citeşte aici COMUNICATUL DE PRESĂ al CCR

Citit 1841 ori Ultima modificare Miercuri, 30 Mai 2018 17:17

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.