48 de procurori, afectaţi de noile legi ale Justiţiei

48 de procurori, afectaţi de noile legi ale Justiţiei
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a hotărât, miercuri, încetarea delegării pentru 48 de procurori din Parchetul General, DIICOT şi DNA, ca urmare a intrării în vigoare a Ordonanţei pe legile Justiţiei. Activitatea procurilor încetează deoarece nu îndeplinesc condiţiile de 10 ani de vechime.

Potrivit deciziei Secţiei pentru procurori a CSM, începând de miercuri, încetează delegarea pentru 48 de procurori de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ), Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) şi Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Crimă Organizată şi Terorism (DIICOT), după ce OUG pe legile Justiţiei a intrat în vigoare. Cei care încetează activitatea nu întrunesc condiţiile necesare de vechime, adică minimum 10 ani.

Astfel, un număr de 12 procurori de la Parchetul General se întorc la unităţile de unde provin, 12 de la DNA (din 156 câţi sunt în toată ţara), iar 22 de la celelalte parchete din ţară. De asemenea, doi procurori DIICOT, delegaţi pe funcţii de conducere în instituţie, îşi încetează activitatea pe aceste posturi.

Secţia de procurori din CSM a decis, miercuri, în unanimitate, să recomande ca prevederile din OUG pe legile Justiţiei să se aplice pentru viitor, a anunţat vicepreşedintele Consiliului, Codruţ Olaru, care a mai precizat că, după părerea membrilor CSM, nu ar trebui să plece niciun procuror. "Secţia pentru procurori, cu unanimitate, a recomandat interpretarea dispoziţiilor art. 7 din Ordonanţa de Urgenţă nr. 92/2018 în sensul aplicării pentru viitor a condiţiilor de exercitare a funcţiei în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, precum şi în cadrul celorlalte parchete", au explicat membrii CSM, pe site-ul instituţiei.

Articolul 7 din OUG, cel care a stârnit controverse, arată că "procurorii care, la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţei de urgenţă, îşi desfăşoară activitatea în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, precum şi în cadrul celorlalte parchete, rămân în funcţie în cadrul acestora, numai dacă îndeplinesc condiţiile prevăzute de Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare".

Noile prevederi din ordonanţa de urgenţă, care a fost publicată marţi în Monitorul Oficial, impun o vechime de cel puţin 10 ani în magistratură pentru procurorii din Parchetul General, DNA şi DIICOT.

Citit 1658 ori Ultima modificare Joi, 18 Octombrie 2018 19:02

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.