Fenomene periculoase. 17 locuinţe, 28 de drumuri şi 363 de autoturisme, afectate

Fenomene periculoase. 17 locuinţe, 28 de drumuri şi 363 de autoturisme, afectate
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Fenomenele meteo severe au afectat, în ultimele trei zile, locuinţe şi tronsoane de drum în Bucureşti şi în alte 54 de localităţi din 20 de judeţe, a informat, luni, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, Monica Dajbog.

Potrivit acesteia, efectivele MAI - pompieri şi poliţişti rutieri - au intervenit pentru degajarea a peste 2.200 de copaci şi 44 de stâlpi, care au avariat 363 de autoturisme.

"Începând de vineri şi până duminică au acţionat în teren, zilnic, în medie, aproximativ 8.000 de pompieri, poliţişti şi jandarmi. În aceste trei zile au fost emise 74 de informări şi atenţionări de fenomene hidrometeorologice periculoase. Au fost afectate 17 locuinţe şi 28 de tronsoane de drum", a declarat purtătorul de cuvânt al MAI.

Ea a precizat că a fost acordat sprijin în cinci situaţii în care echipajele medicale nu au putut ajunge la pacienţi din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile.

Tot din cauza vremii, a precizat purtătorul de cuvânt al MAI, nu s-a putut efectua transportul pe calea aerului pentru un copil de 14 ani, aflat în spitalul din Buzău, ca urmare a intoxicării cu monoxid de carbon. Astfel, pentru ajutorarea copilului, în premieră ca mod de acţiune a fost trimisă o autospecială dotată cu cameră hiperbară mobilă, însoţită de o echipă formată din medic şi asistent medical asigurat de MApN şi trei subofiţeri de la ISU Constanţa.

Şi traficul aerian s-a desfăşurat în condiţii de iarnă, fiind semnalate întârzieri punctuale cauzate de realizarea operaţiunilor de degivrare, iar traficul feroviar s-a desfăşurat cu dificultate din cauza gheţii depuse pe liniile de alimentare cu energie electrică, fiind înregistrate întârzieri ale trenurilor.

Monica Dajbog a menţionat că situaţia cea mai gravă s-a înregistrat în judeţul Ialomiţa, unde sâmbătă aproximativ 50.000 de consumatori au rămas fără energie electrică.

Conform sursei citate, sâmbătă, în Bucureşti, între orele 12,00 - 15,00, a fost înregistrată cea mai dificilă situaţie din punct de vedere al numărului de solicitări prin numărul 112. "Una dintre cauzele creşterii alarmante a numărului de apeluri era faptul că se primeau şi 10-12 sesizări ale aceleiaşi situaţii, cum ar fi prăbuşirea unui copac. În premieră, a fost folosit sistemul Ro-Alert pentru a transmite un mesaj prin care cetăţenii erau îndemnaţi să sune la 112 doar pentru a semnala urgenţe grave, astfel încât intervenţiile să poată fi prioritizate", a arătat Monica Dajbog. Ea a reamintit că a fost suplimentat numărul de dispeceri şi de pompieri, fiind chemaţi angajaţi din turele libere.

"Ministrul Carmen Dan a avut discuţii cu reprezentanţii Ministerului Apelor şi Pădurilor pentru ca autorităţile să fie informate de îndată în cazul în care se emit atenţionări ce vizează inundaţii. De asemenea, a solicitat prefecţilor din judeţele în care ar putea să se producă inundaţii să verifice în aceste zile care este situaţia construcţiilor hidroedilitare şi hidrotehnice şi să ţină legătura cu autorităţile locale pentru a fi în măsură să ia imediat măsuri de prevenire şi de gestionare a unor situaţii de urgenţă cauzate de inundaţii", a subliniat purtătorul de cuvânt al MAI.

Citit 957 ori Ultima modificare Luni, 28 Ianuarie 2019 18:18

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.