Armata română a rămas fără şef

Armata română a rămas fără şef
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Armata rămâne fără şef după ce MApN a obţinut în instanţă suspendarea decretului prin care mandatul lui Nicolae Ciucă la conducerea Statului Major al Apărării a fost prelungit. Potrivit unor surse din MApN, Laurian Anastasof va prelua funcția temporar.

Curtea de Apel Bucureşti a decis joi suspendrea decretului privind numirea lui Ciucă, în procesul în care MApN a cerut "anulare act administrativ și suspendarea dec. nr. 1331/28.12.2018", pârâţi fiind preşedintele Klaus Iohannis şi Administraţia Prezidenţială, acţiune depusă în 11 ianuarie. Decizia nu este definitivă.

Ministerul Apărării Naţionale a depus o plângere prealabilă la Administraţia Prezidenţială, prin care solicita revocarea Decretului nr. 1331 emis pe 28 decembrie 2018, privind prelungirea mandatului şefului Statului Major al Apărări. În motivaţia documentului, MApN susţinea faptul că decretul încalcă dispoziţiile legale prevăzute în Legea 346/2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale, articolul 32, alineatul 5, conform căruia "Şeful Statului Major al Apărării este militarul cu rangul de conducere cel mai înalt din armată, numit de Preşedintele României, la propunerea ministrului Apărării, cu avizul prim-ministrului, pentru o perioadă de patru ani, cu posibilitatea de prelungire cu până la un an". "Concret, în document se arată că pentru prelungirea mandatului şefului SMAp ar fi trebuit să fie parcursă aceeaşi procedură ca în cazul numirii, mai exact la propunerea ministrului Apărării şi cu avizul prim-ministrului. În acest caz, nu există nici propunerea ministerului, nici avizul premierului", explică ministerul.

Klaus Iohannis a anunţat în 28 decembrie că a semnat decretul de prelungire a mandatului de şef al Statului Major General al Armatei pentru generalul Nicolae Ciucă.

Citit 1404 ori Ultima modificare Joi, 31 Ianuarie 2019 17:56

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.