Magistrații instanței supreme au decis, luni seară, să-l achite pe președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, în dosarul în care a fost acuzat de DNA de mărturie mincinoasă, fiind menținută, astfel, decizia din prima instanță. Decizia, care a avut și o opinie separată, este definitivă.
În 2016, procurorii DNA Braşov l-au trimis în judecată pe Călin Popescu Tăriceanu pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului, dosarul având legătură cu declaraţiile pe care acesta le-a dat în cauza privind retrocedarea presupus nelegală a unei suprafeţe din Pădurea Snagov şi a Fermei Băneasa. Este vorba despre declaraţia pe care Tăriceanu a dat-o la DNA Braşov pe 15 aprilie 2016, în care "a menţionat în mod nereal că nu a avut cunoştinţă despre: - retrocedarea către Paul Philippe Al României a unor suprafeţe de teren în Băneasa (fosta fermă regală) şi Snagov (trunchiul de pădure Fundul Sacului), - implicarea inculpaţilor Tal Silberstein, Beny Steinmetz, Moshe Agavi şi a altor persoane în procedurile de retrocedare, - actele de vânzare-cumpărare vizând aceste bunuri", a anunţat, la acea vreme, DNA. Potrivit procurorilor, Tăriceanu "a mai făcut declaraţii necorespunzătoare adevărului şi nu a spus tot ce ştie în legătură cu relaţia avută cu inculpaţii Tal Silberstein, Andronic Dan Cătălin şi Truică Remus.