Procedura de desemnare a procurorului general, revocată

Procedura de desemnare a procurorului general, revocată
Decizie a ministrului Justiţiei, Ana Birchall
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Procedura de selecţie a procurorului general, post vacant din 27 aprilie, după încetarea mandatului lui Augustin Lazăr, va fi reluată, a anunţat, marţi, 30 aprilie 2019, ministrul interimar al Justiţiei, Ana Birchall. O a doua procedură de selecţie era în curs şi va fi revocată şi reluată "în perioada imediat următoare", a precizat Birchall.

"Am decis revocarea cu efecte imediate a următoarelor proceduri: 1. Procedura de selecţie a procurorilor în vederea efectuării propunerii de numire pentru funcţia de procuror general al Parchetului de pe lângă Înaltea Curte de Casaţie şi Justiţie şi 2. Procedura de selecţie a adjunctului membrului naţional la Eurojust. Procedurile de selecţie vor fi reluate în perioada imediat următoare", a declarat ministrul interimar al Justiţiei, potrivit Hotnews.

Ea a precizat că detaliile privind dosarele de candidatură, calendarul procedurilor şi alte informaţii "vor fi comunicate în timp util". Birchall a mai spus că va pleca la Bruxelles, la summitul Statele Unite - Uniunea Europeană în domeniul Energiei, susţinând că a confirmat participarea la acest eveniment cu mai bine de o lună în urmă şi că se va întâlni şi cu "un membru marcant al Administraţiei Trump". Aceasta va fi cea de a treia procedură de selecţie a procurorului general.

Prima procedură de selecţie a început în 13 martie, când la conducerea Parchetului General se afla Augustin Lazăr, care a candidat şi el pentru un nou mandat. Alături de el, s-au înscris atunci pentru această funcţie procurorul DIICOT Marian Drilea, fostul şef DIICOT Daniel Horodniceanu şi fosta adjunctă a Laurei Codruţa Kovesi, procurorul Gabriela Scutea. Tudorel Toader a respins însă toţi candidaţii.

În 12 aprilie a fost începută o a doua procedură de selecţie pentru funcţia de procuror general şi s-au înscris procurorul militar Ionel Corbu, cel care a instrumentat dosarul violenţelor de la mitingul din 10 august 2018, şi, din nou, procurorul Gabriela Scutea.

Actualul procuror general interimar şi scandalul plagiatului

Mandatul fostului procuror general Augustin Lazăr - pe care Tudorel Toader a încercat fără succes să îl revoce încă de anul trecut - a expirat în 27 aprilie, iar cu acea dată Lazăr s-a pensionat. Secţia pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a decis ca procurorul Bogdan Licu să fie numit procuror general interimar, pentru o perioadă de două luni. Bogdan Licu era adjunct al procurorului general din 2016, iar între 2013 şi 2016 a fost prim-adjunct. El a asigurat interimatul la conducerea Parchetului General şi în 2016, după demisia lui Tiberiu Niţu, acuzat de DNA că a folosit ilegal coloana oficială. De asemenea, Licu a fost membru CSM în perioada 2006-2012. Bogdan Licu a fost acuzat de plagiat în teza de doctorat susţinută la Academia SRI, sub coordonarea lui Gabriel Oprea. El a susţinut că nu a plagiat, iar în martie 2016 anunţa că renunţă la titlul de doctor. Propunerea ministrului Justiţiei pentru funcţia de procuror general va fi înaintată Secţiei pentru Procurori a CSM, pentru aviz consultativ, după care ministrul va trimite propunerea preşedintelui României. Acesta poate respinge o propunere a ministrului Justiţiei o singură dată, motivat.

Citit 835 ori Ultima modificare Marți, 30 Aprilie 2019 17:27

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.