Carmen Dan şi-a dat demisia de la Interne

Carmen Dan şi-a dat demisia de la Interne
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Carmen Dan a anunţat că a demisionat din funcţia de ministru al Afacerilor Interne, în urma unei discuţii pe care a avut-o luni, 15 iulie 2019, cu premierul Viorica Dăncilă.

"O discuţie sinceră şi directă, aşa cum cred eu că este normal să se poarte discuţiile, şi politic, şi instituţional. L-am informat pe premierul României că nu este necesar să supună la vot în CEx mandatul ministrului de Interne, motiv pentru care i-am spus că pun mandatul pe masa domniei sale şi am fost oarecum interesată de motivele pentru care are loc această schimbare. Înţeleg că nu intră în discuţie nicidecum un criteriu de neperformanţă, înţeleg în subsidiar că este vorba despre o decizie politică, iar eu, bineînţeles, că respect decizia. (...) Nu am să cer nimic, din vreme ce mi-am depus mandatul, deci nu va fi nevoie să fie un vot", a declarat Carmen Dan, luni, înainte de şedinţa CExN al PSD.

Aceasta a arătat că a avut o discuţie cu premierul şi despre "presiunea străzii". "Acum un an nu ne-a deranjat, acum ne deranjează (...) Mă aştept să ia act de demisia mea. Nu sunt emoţionată decât în măsura în care am investit în acest minister şi sper în continuare ca acest minister să rămână în topul încrederii cetăţenilor. Plec cu fruntea sus din Ministerul Afacerilor Interne (...) Nu am ce să-mi reproşez", a spus Carmen Dan.

În ceea ce priveşte organizarea alegerilor din 26 mai, ea a menţionat că tot ce a intrat în competenţa MAI ''a decurs în regulă".

Fiind întrebată despre cine va prelua conducerea MAI, Carmen Dan a răspuns: "Nu ştiu dacă s-a decis într-un mod cert, dar i-aş ura succes colegului meu, senatorul Moga".

Întrebată dacă, în cazul ei, PSD a cedat în faţa lui Klaus Iohannis, care i-a cerut demisia din funcţie, aceasta a afirmat: "Da, se pare că da".

Comitetul Executiv Naţional (CExN) al PSD l-a validat pe senatorul Nicolae Moga pentru funcţia de ministru al Afacerilor Interne, în locul lui Carmen Dan. Tot CExN a decis să-l propună pentru funcţia de vicepremier pentru parteneriate strategice pe senatorul Mihai Fifor, în locul Anei Birchall, care deţine interimar această funcţie.

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat, după şedinţța CEx PSD, şi faptul că Ramona Mănescu este propusă să îi ia locului lui Teodor Mesleşcanu la Ministerul de Externe.

Comitetul Executiv al PSD s-a reunit luni pentru a discuta  remanierea guvernamentală, dar şi pe tema sondajelor în vederea desemnării prezidenţiabilului partidului. Premierul a declarat că, în perspectiva remanierii, a analizat activitatea a opt ministere şi că analiza va continua.

Citit 1206 ori Ultima modificare Luni, 15 Iulie 2019 20:41

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.