Peste 320 de amenzi pentru folosirea telefonului la volan

Peste 320 de amenzi pentru folosirea telefonului la volan
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

În primele două zile de la intrarea în vigoare a noilor prevederi privind interzicerea folosirii telefonului mobil şi a oricărui dispozitiv în timpul condusului, poliţiştii au aplicat peste 320 de sancţiuni pentru nerespectarea noilor reglementări, în valoare totală de peste 200.000 de lei.

Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR) a transmis, luni, că în zilele de 12 şi 13 octombrie, la nivel naţional, au fost aplicate 310 sancţiuni, în valoare de 207.668 de lei, şoferilor nu au respectat interdicţia de a ţine în mână sau folosi cu mâinile în orice mod telefonul mobil sau orice dispozitiv mobil prevăzut cu funcţia de înregistrare ori redare text, foto sau video.

„În aceeaşi perioadă, poliţiştii au aplicat 17 sancţiuni, în valoare de 9.570 de lei, celor care au ţinut în mână sau folosit cu mâinile în orice mod, în timpul conducerii pe drumurile publice a unui autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai aflate în mişcare, telefonul mobil sau orice dispozitiv mobil prevăzut cu funcţia de înregistrare ori redare text, foto sau video, concomitent cu încălcarea unei reguli pentru circulaţia vehiculelor”, transmite IGPR.

„Nerespectarea acestei norme constituie contravenţie şi este sancţionată cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancţiuni, de la 6 la 8 puncte-amendă (în prezent de la 870 de lei la 1.160 de lei), şi cu aplicarea sancţiunii complementare de 4 puncte de penalizare”, se arată în comunicatul IGPR.

În ceea ce priveşte nerespectarea normei de interdicţie de către conducătorii unui vehicul pentru care nu este obligatorie deţinerea permisului de conducere (precum bicicletele), contravenţia este sancţionată cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancţiuni, de la 6 la 8 puncte-amendă (în prezent de la 870 de lei la 1.160 de lei), mai arată sursa citată.

Reprezentanţii Poliţiei Române mai transmit că un alt aspect de noutate îl constituie sancţionarea unei forme agravante de săvârşire a contravenţiei privind utilizarea telefonului mobil sau a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcţia de înregistrare ori redare text, foto sau video de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai.

„Astfel, ţinerea în mână sau folosirea cu mâinile în orice mod, în timpul conducerii pe drumurile publice a unui autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai aflate în mişcare, a telefonului mobil sau a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcţia de înregistrare ori redare text, foto sau video, concomitent cu încălcarea unei reguli pentru circulaţia vehiculelor, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancţiuni, de la 4 la 5 puncte-amendă (de la 580 de lei la 725 de lei), şi cu aplicarea sancţiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru 30 de zile”, se mai arată în comunicatul Poliţiei.

Citit 2257 ori Ultima modificare Luni, 14 Octombrie 2019 17:43

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.