Starea de alertă în România va fi, probabil, prelungită

Starea de alertă în România va fi, probabil, prelungită
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Premierul Ludovic Orban a anunţat, luni, că starea de alertă va fi, cel mai probabil, prelungită, dacă nu apar reduceri semnificative ale numărului de cazuri de infectare cu noul coronavirus.

“Orice decizie va ţine cont de contextul epidemiologic, pe baza datelor pe care le avem până astăzi. Dacă nu apar ameliorări, reduceri semnificative, cel mai probabil vom prelungi starea de alertă”, a afirmat Orban.

El a precizat că va fi luată şi o decizie legată de întreruperea programului la terase după ora 23,00. “Vom lua o decizie legată şi de acest subiect. Mai sunt solicitări de a permite desfăşurarea anumitor activităţi, le vom analiza pe toate, sigur vom ţine cont de punctul de vedere al specialiştilor din Grupul de Suport Tehnico-Ştiinţific din comisia anti-Covid, de INSP şi în funcţie de evaluările pe care le vom avea, vom lua şi deciziile politice”, a afirmat premierul.

El a spus că autorităţile nu analizează impunerea niciunei noi restricţii. “Nu analizăm nicio restricţie şi nu ne dorim impunerea niciunei alte restricţii. Aţi văzut că am preferat adoptarea a două măsuri, limitarea programului la terase şi portul măştii în spaţiile aglomerate unde nu e posibilă asigurarea distanţei fizice. Astea sunt singurele măsuri de restricţie şi ele nu afectează desfăşurarea activităţilor economice pentru că obiectivul nostru este acela de a nu mai afecta în niciun fel economia prin măsurile pe care le luăm, dimpotrivă, toate măsurile pe care le-am adoptat în planul de investiţii şi relansare economică să demareze”, a explicat Orban.

Citit 1900 ori Ultima modificare Luni, 10 August 2020 18:57

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.