Elena Udrea, condamnată la opt ani de închisoare

Elena Udrea, condamnată la opt ani de închisoare
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Elena Udrea a fost condamnată, marți, 2 martie 2021, la opt ani de închisoare, de către Curtea de Apel București, în dosarul finanțării campaniei electorale din 2009, potrivit sentinței citite de instanță. Udrea a fost găsită vinovată de șapte fapte. Și Ioana Băsescu, fiica fostului președinte Traian Băsescu, a fost condamnată la cinci ani de închisoare cu executare. În același dosar, jurnalistul Dan Andronic a fost achitat. Sentințele pot fi atacate la Curtea Supremă.

În plus, instanța a decis confiscarea a circa un milion de lei de la Elena Udrea, fost ministru al Dezvoltării și fost consilier prezidențial în mandatul lui Traian Băsescu.

În același dosar, pedepse privative de libertate au mai primit Gheorghe Nastasia (secretar general al Ministerului Dezvoltării) - șase ani de închisoare pentru luare de mită și Victor Tarhon (fost preşedinte al Consiliului Judeţean Tulcea) - patru ani de închisoare pentru luare de mită, în timp ce Ioan Silviu Wagner (director general al companiei Oil Terminal) a primit trei ani de închisoare cu suspendare pentru delapidare.

Citit 1213 ori Ultima modificare Marți, 02 Martie 2021 17:20

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.