Aproape 7 milioane de teste RT-PCR prelucrate pe teritoriul României

Aproape 7 milioane de teste RT-PCR prelucrate pe teritoriul României
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Potrivit Grupului de Comunicare Strategică, până luni, 12 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.008.490 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. Nu mai puţin de 910.298 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.323 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 333 de persoane au fost reconfirmate.

Până luni, 12 aprilie, 25.248 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 au decedat. În intervalul 11-12 aprilie, au fost raportate 113 decese (63 de bărbați și 50 de femei) ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitale. Dintre acestea, un deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, cinci decese la categoria de vârstă 40-49 ani, zece decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 24 de decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 37 de decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 36 de decese la categoria de peste 80 de ani. Conform datelor oficiale, 107 dintre decesele înregistrate au fost ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, cinci pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru un pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 13.845. Dintre acestea, 1.529 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 6.985.435 de teste RT-PCR și 715.066 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 7.152 de teste RT-PCR (5.154 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 1.998 la cerere) și 5.441 de teste rapide. De asemenea, de la ultima informare, au fost raportate și rezultatele a 54 teste RT-PCR, prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până pe 12 aprilie.

Pe teritoriul României, 61.619 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 16.275 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 49.247 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată sunt 122 de persoane.

Citit 612 ori Ultima modificare Luni, 12 Aprilie 2021 19:06

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.