Președintele israelian, în vizită de stat, în România

Președintele israelian, în vizită de stat, în România
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Preşedintelui statului Israel, Reuven Rivlin, a fost primit, marţi, la Palatul Cotroceni, de către preşedintele Klaus Iohannis. Reuven Rivlin a spus "Bună ziua!" în limba română gărzii de onoare.

Reuven Rivlin este în România în vizită de stat, la invitaţia omologului român. Marţi seară, el urma să se întâlnească şi cu şeful Guvernului, Florin Cîţu, la Palatul Victoria.

"Vizita de stat a preşedintelui israelian se înscrie în dinamica foarte bună a contactelor bilaterale la nivel înalt din ultima perioadă, cea mai recentă întrevedere între cei doi şefi de stat având loc cu prilejul participării preşedintelui României la Forumul Mondial privind Memoria Holocaustului de la Ierusalim, din ianuarie 2020, urmată de discuţii telefonice în lunile martie şi iunie 2020", a precizat Administraţia Prezidenţială.

Potrivit unui comunicat transmis Agerpres, vizita preşedintelui Reuven Rivlin reflectă "soliditatea" relaţiei bilaterale, precum şi faptul că statul Israel rămâne un partener "cheie", cu valenţe strategice, al României în Orientul Mijlociu. Discuţiile celor doi preşedinţi au în vedere modalităţile de dezvoltare şi aprofundare a relaţiilor bilaterale în toate domeniile de interes comun, vizita având loc în contextul celebrării, la 11 iunie, a 73 de ani de relaţii diplomatice neîntrerupte între România şi Israel.

Alte abordări sunt cele referitoare la cooperarea economică şi cea sanitară, inclusiv în ceea ce priveşte contracararea pandemiei de COVID-19, educaţia privind Holocaustul şi alte măsuri de combatere a antisemitismului în România, precum şi schimburile culturale şi interumane dintre cele două state.

Citit 472 ori Ultima modificare Marți, 08 Iunie 2021 18:55

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.