Stimulente pentru vaccinarea anti-COVID, în discuţie

Stimulente pentru vaccinarea anti-COVID, în discuţie
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Vicepremierul Dan Barna a declarat, vineri, că ar putea exista mai multe stimulente pentru persoanele care doresc să se vaccineze anti-COVID, de la vouchere, până la o loterie pe utilaje agricole. El a subliniat că vaccinarea este singura soluţie "pentru a nu ne mai întoarce la perioada care ne-a chinuit atât de mult".

"Am discutat chiar în şedinţa coaliţiei de săptămâna aceasta acest subiect. Au fost prezentate mai multe variante, iar premierul şi-a exprimat pentru o parte dintre ele susţinerea. E clar că trebuie să venim cu măsuri pe modelul celorlalte state europene, de a continua să încurajăm şi să susţinem campania de vaccinare", a explicat Dan Barna, la Guvern.

Potrivit acestuia, în condiţiile unui val patru al pandemiei de COVID-19, care va avea un efect de stimul pentru o parte a populaţiei nevaccinate, sunt două tipuri de măsuri: de încurajare şi de stimulare, precum şi celelalte tipuri de măsuri luate de alte ţări, printre care "existenţa vaccinării să fie o condiţionalitate" pentru cadrele medicale sau pentru accesul la anumite servicii neesenţiale, cum ar fi mersul la mall.

"Sunt diverse stimulente. Nu o să detaliez acum, pentru că, până nu avem un acord şi cu colegii din CNSU, n-aş vrea să arunc în spaţiul public promisiuni care apoi să nu fie onorate. (...) Mesajul este foarte clar: dacă nu vrem să ne întoarcem la perioada de restricţii, care ne-a chinuit atât de mult, este necesar să ne vaccinăm. (...) Şi, atunci, gândim toate tipurile de măsuri posibile prin care să-i încurajăm pe oameni în mediul rural, mai ales că acolo avem o rată foarte mică, să meargă să se vaccineze", a detaliat vicepremierul.

El a menţionat că astfel de măsuri vor fi aprobate, cel mai probabil, în perioada următoare, obiectivul principal fiind reactivarea campaniei de vaccinare anti-COVID.

Citit 769 ori Ultima modificare Vineri, 23 Iulie 2021 23:20

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.