Prima rundă oficială a negocierilor pentru formarea noului guvern

Prima rundă oficială a negocierilor pentru formarea noului guvern
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Delegaţiile PNL, PSD şi UDMR s-au reunit, marţi, pentru prima rundă oficială a negocierilor. Delegaţiile au fost conduse de preşedinţii partidelor. Echipele de negociere au discutat despre programul de guvernare. Întrunirea oficială dintre PNL, PSD şi UDMR a avut loc la Palatul Parlamentului, potrivit news.ro. 

Delegaţia PNL a fost condusă de Florin Cîţu, care a fost însoţit de Lucian Bode, Gheorghe Flutur, Dan Vîlceanu, Iulian Dumitrescu şi Rareş Bogdan. Florin Cîţu a declarat, la intrarea în sala de şedinţă, că se discută despre programul de guvernare. Întrebaţi dacă echipa de negociere a votat în şedinţa PNL începerea negocierilor cu PSD, Iulian Dumitrescu a spus: "Toţi pentru!".

Delegaţia PSD a fost condusă de Marcel Ciolacu, alături de care s-au mai aflat Gabriela Firea, Vasile Dîncu, Sorin Grindeanu şi Paul Stănescu. Marcel Ciolacu a anunţat, anterior, că se va lucra la armonizarea programului de guvernare al celor două partide.

Delegaţia UDMR a fost formată din Kelemen Hunor, Tancos Barna, Cseke Atilla şi Csoma Botond.

Citit 633 ori Ultima modificare Marți, 09 Noiembrie 2021 18:50

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.