Băncile oferă dobânzi în creștere la depozitele populației

Băncile oferă dobânzi în creștere la depozitele populației
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Pe fondul tensiunilor din economie, băncile au început să majoreze dobânzile la lei pentru populaţie şi parţial pentru companii, care reprezintă cea mai ieftină resursă pe care o pot avea, conform ZF.ro. Întâi au majorat dobânzile băncile mici, care nu au depozite suficiente, iar acum presiunea a început să se mute pe băncile mari. Primele zece bănci din România dețin peste 80% din depozitele bancare.

Banca Transilvania a anunţat majorarea dobânzilor pentru banii luaţi în depozite de la populaţie: pentru 6 luni dobânda a crescut de la 3,25% la 4% pe an, la 12 luni a crescut de la 3,75% la 4%, iar la 24 de luni de la 2,6% la 3,8%. BCR, numărul 2 pe piaţă, şi BRD, numărul 3, încă nu au majorat dobânzile: BCR are o dobândă de 2% la 6 luni, iar la 12 luni de 2,65%, în timp ce BRD are la 6 luni 1,25%, iar la 12 luni 1,75%. CEC Bank oferă la 12 luni 4%, iar la 6 luni 3,4%, Unicredit a majorat dobânda la 3,3% la 6 luni şi 3,9% la 12 luni, iar ING Bank oferă 3% dobândă la Depozitul Bonus, pentru primele 4 luni.

Analiştii cred că BNR va majora dobânda de referinţă până la 4,5% în acest an, oricum cu mult sub inflaţie, ceea ce va pune presiune pe bănci să majoreze dobânzile la depozite.

Citit 535 ori Ultima modificare Marți, 26 Aprilie 2022 18:14

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.