Nemulțumiri ale polițiștilor de penitenciare

Nemulțumiri ale polițiștilor de penitenciare
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Sindicaliştii din penitenciare îi atrag atenţia ministrului Justiţiei, Cătălin Predoiu, că poliţiştii de penitenciare vor bloca activitatea închisorilor, din cauza lipsei de reacţie a acestuia vizavi de problemele din puşcării, avertizează Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP), într-un comunicat.

Potrivit sursei citate, penitenciarul Vaslui şi penitenciarul Deva sunt primele închisori în care angajaţii vor face exces de zel în îndeplinirea sarcinilor profesionale, pentru a bloca activitatea celor două penitenciare la începutul lunii august 2022. "Birocraţia a atins cote alarmante în penitenciare, iar aplicarea întocmai a regulamentelor interne ar bloca activitatea oricărei închisori. Drepturile deţinuţilor nu ar mai putea fi asigurate, iar activităţile cu persoanele condamnate s-ar bloca, inclusiv prezentarea la instanţele de judecată a persoanelor private de libertate ar fi îngreunată", a declarat preşedintele FSANP, Cosmin Dorobanţu.

Sindicatele din penitenciare consideră că dacă ministrul Cătălin Predoiu s-ar implica direct în găsirea unor soluţii la problemele recurente din închisori, relaţia dintre poliţiştii de penitenciare şi conducerea Ministerului Justiţiei s-ar detensiona. Tensiunile dintre poliţiştii de penitenciare şi ministrul Justiţiei au apărut pe fondul lipsei de reacţie publică a lui Predoiu vizavi de informaţiile apărute în spaţiul public legate de modificarea condiţiilor de pensionare a angajaţilor din sectorul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, subliniază FSANP.

Citit 653 ori Ultima modificare Duminică, 17 Iulie 2022 19:55

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.