Alte 31,5 miliarde de euro, la dispoziția României

Alte 31,5 miliarde de euro, la dispoziția României
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

România va primi în total 31,5 miliarde de euro din partea politicii de coeziune în perioada 2021-2027, în cadrul acordului său de parteneriat cu Comisia pentru promovarea coeziunii economice, sociale şi teritoriale a regiunilor sale, precum şi a tranziţiei sale verzi şi digitale, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar publicat luni.

Astfel, se vor acorda 4,33 miliarde de euro din Fondul european de dezvoltare regională (FEDR) pentru sprijinirea transformării economice inovatoare şi inteligente a României. Uniunea Europeană (UE) va investi în digitalizarea întreprinderilor şi în dezvoltarea unor servicii publice digitale inovatoare, dar şi în îmbunătăţirea competenţelor digitale ale populaţiei.

De asemenea, se vor realiza investiţii în valoare de 6,75 miliarde de euro în sectoare precum energia verde, reducerea emisiilor de carbon, infrastructura de mediu, conservarea biodiversităţii, crearea de spaţii verzi, gestionarea riscurilor şi măsuri de mobilitate urbană durabilă.

Alte 2,34 miliarde de euro vor sprijini sectorul apei şi al apelor reziduale, precum şi îmbunătăţirea economiei circulare, cu accent pe deşeuri, reutilizare şi reciclare.

O sumă de 2,14 miliarde de euro din Fondul pentru o tranziţie justă (FTJ) va fi destinată atenuării impactului social şi economic al tranziţiei verzi către o economie neutră din punct de vedere climatic în regiunile româneşti cele mai afectate de eliminarea treptată a cărbunelui.

Pentru modernizarea sistemului de sănătate, vor fi realizate investiţii în valoare de 2,3 miliarde de euro.

În domeniul transportului durabil, se vor acorda 7,2 miliarde de euro din Fondul de coeziune şi din FEDR pentru dezvoltarea unor mijloace de transport multimodale şi mai durabile.

Pentru ocuparea forţei de muncă, competenţe şi combaterea sărăciei se vor aloca 7,3 miliarde de euro din Fondul social european Plus (FSE+) pentru îmbunătăţirea accesului la piaţa muncii, cu accent special pe scăderea ratei şomajului în rândul tinerilor, inclusiv dezvoltarea de noi competenţe și formare. De asemenea, se vor aloca 3,5 miliarde de euro pentru dezvoltarea antreprenoriatului social.

Pentru combaterea sărăciei în rândul copiilor şi a deprivării materiale se vor aloca 3,3 miliarde de euro.

Pentru un pescuit durabil, Fondul european pentru afaceri maritime, pescuit şi acvacultură va investi 162,5 milioane de euro în pescuit şi acvacultură durabile, diversificând comunităţile locale de pescuit şi acvacultură şi contribuind la modernizarea mult aşteptată a infrastructurii de pescuit din Marea Neagră.

Citit 378 ori Ultima modificare Marți, 26 Iulie 2022 05:56

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.