Agricultura rămâne tot sub semnul hazardului

Agricultura rămâne tot sub semnul hazardului
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Anul agricol 2022/2023 stă sub semnul hazardului, dacă nu se va ţine cont de mediul extrem de volatil, în condiţiile în care agricultura autohtonă depinde în perioada următoare de cerere şi ofertă, de mediul politic şi logistică, dar şi de vreme, susţine preşedintele Asociaţiei Fermierilor din România (AFR), Daniel Botănoiu.

În opinia sa, costul tot mai ridicat al îngrăşămintelor va face ca preţurile alimentelor să continue să crească în forţă şi în 2023. Uniunea Europeană produce mai mult decât consumă, însă acest lucru nu a izolat regiunea de impactul scumpirii alimentelor la nivel mondial, susţine Botănoiu. "În timp ce investiţiile în sisteme de irigaţii şi implementarea unei strategii coerente la nivel naţional se lasă aşteptate, consumatorul de rând plăteşte preţul", a subliniat şeful AFR.

"Nu ştiu cum vom răspunde, la nivel naţional şi nu numai, la propunerile Comisiei Europene legate de: reducerea consumului de pesticide, relaţia cu marea distribuţie, emisiile industriale şi renaturarea zonelor agricole de interes ecologic. O legislaţie complicată care loveşte din ce în ce mai mult în fermierul român care se descurcă din ce în ce mai greu", a mai punctat el.

"Dacă nu avem marfă românească, aceasta vine din piaţa comună sau state terţe, însă cu costuri mult mai mari decât dacă producătorii români ar fi stimulaţi mai intens să producă şi să echilibreze astfel balanţa comercială", spune reprezentantul agricultorilor.

”Avem nevoie de instrumente pentru asigurarea la secetă. Trebuie să luăm în calcul soluţii precum inseminarea norilor pentru ploaie pentru zonele cu deficit de precipitaţii", a mai transmis preşedintele AFR.

Citit 711 ori Ultima modificare Joi, 22 Decembrie 2022 16:38

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.