Programul „Noua casă” continuă și în acest an

Programul „Noua casă” continuă și în acest an
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Premierul Nicolae Ciucă a anunţat, joi, că Guvernul va aproba continuarea Programului ''Noua Casă'', iar ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, a menţionat că plafonul pentru acest program este, pentru început, de 1,5 miliarde de lei şi poate fi suplimentat.

Premierul a completat că programul va fi suplimentat dacă va exista aceeaşi creştere economică, în condițiile în care, de acest program, până în acest moment, au beneficiat aproximativ 330.000 de tineri şi familii care şi-au achiziționat un cămin.

"Şi cererea trebuie să se manifeste din partea beneficiarilor, potenţialilor beneficiari, evident, în contextul actual, în care dobânzile sunt foarte ridicate, în care piaţa imobiliară manifestă o serie de preţuri, din punctul meu de vedere, mai mari decât ar trebui, este util ca statul să vină cu acest program. Nu în ultimul rând, acest program este corelat şi cu facilităţile fiscale pe care le avem pe zona de domeniu imobiliar, respectiv, corelarea cu TVA de 5% şi cu suprafaţa unui imobil pe care pot să-l achiziţioneze prin programul «Noua Casă», a adăugat ministrul de Finanțe.

Acesta a adăugat că sunt două tipuri de plafoane: pentru apartamente până la 70.000 euro şi pentru apartamente până la 140.000 euro. "Facilitatea este pe garanţiile care se acordă către beneficiari, dar şi pe partea de avans prin derogare de la regulile bancare care la acest moment, evident, se înăspresc în context inflaţionist. Din punctul meu de vedere este un program care va ajuta tinerii să-şi achiziţioneze o locuinţă şi încurajez să meargă pe acest program. Bani de plafon de garanţii există, îmi doresc să-i epuizăm cât mai repede", a mai spus Adrian Câciu.

Citit 393 ori Ultima modificare Joi, 26 Ianuarie 2023 17:07

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.