Răcire accentuată, apoi vreme normală pentru debut de aprilie

Răcire accentuată, apoi vreme normală pentru debut de aprilie
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Începând de luni, 27 martie, precipitațiile se vor extinde treptat dinspre vest și vor cuprinde cea mai mare parte a țării. Vor fi ploi, iar din a doua parte a nopții de luni spre marți se vor semnala precipitații mixte, în special în jumătatea de nord, în timp ce la munte vor predomina ninsorile și local se va depune strat nou de zăpadă. În plus, tot conform meteorologilor, marți și miercuri vremea va deveni rece pentru această dată în toată țara, iar temperaturile minime vor fi preponderent negative și se va produce brumă sau îngheț la sol.

În sud-estul țării, în seara zilei de luni vor fi averse ce pot avea și caracter torențial, descărcări electrice și posibil căderi de grindină. Totodată, a fost emisă și o atenționare cod galben de vânt puternic pentru luni, 27 martie, între orele 6,00 și 23,00.

Ulterior, la începutul lunii aprilie, temperatura medie va avea valori uşor mai coborâte decât cele specifice pentru această perioadă în regiunile intracarpatice, iar în rest valorile termice vor fi în general apropiate de cele normale. Cantităţile de precipitaţii vor fi excedentare în regiunile estice, sud-vestice, dar mai ales în cele sudice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale. Chiar și estimările pentru săptămâna 10-17 aprilie arată temperaturi medii în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, pe întreg teritoriul României şi un regim pluviometric care se va situa în jurul celui normal pentru această perioadă, în toate regiunile.

Citit 621 ori Ultima modificare Duminică, 26 Martie 2023 17:25

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.