Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a declarat că atacurile Federaţiei Ruse împotriva obiectivelor civile din Ucraina sunt "nejustificate" şi "în profundă contradicţie cu regulile dreptului internaţional umanitar", precizând că mijloacele de atac utilizate nu au generat ameninţări militare directe la adresa teritoriului naţional sau apelor teritoriale ale României. Duminică, Angel Tîlvăr a transmis că Ministerul Apărării continuă implementarea măsurilor de vigilenţă întărită în spaţiul naţional terestru, maritim şi aerian. "În niciun moment mijloacele de atac utilizate de Federaţia Rusă nu au generat ameninţări militare directe la adresa teritoriului naţional sau apelor teritoriale ale României. Ministerul Apărării Naţionale continuă, aşa cum am precizat în repetate rânduri, implementarea măsurilor de vigilenţă întărită în spaţiul naţional terestru, maritim şi aerian şi a celor de consolidare a posturii de apărare şi descurajare pe Flancul estic", a arătat ministrul Apărării. Dronele lansate de ruși asupra regiunii Odesa în noaptea de sâmbătă spre duminică au vizat, din nou, și infrastructura portului Reni, aflat la câțiva kilometri de Galați, unde au fost auzite explozii.
Dronele rușilor nu amenință direct teritoriul național Scris de George Marinescu

Etichetat cu
Mai multe din această categorie:
1 comentariu
-
postat de DoruDuminică, 03 Septembrie 2023 18:2095.76.37.***Dronele rușilor nu amenință direct teritoriul național
Si daca una din drone sau rachete se abate de la tinta
si cade pe teritoriul romanesc si omoara oameni nevinovati
se va spune bineinteles ca a fost un accident
Antiaeriana noastra doarme impreuna cu ministrul!00