Oradea a devenit primul oraș din țară care dotează cu 15 defibrilatoare automate mai multe școli din municipiu, printr-un proiect al Asociației "Sfântul Vincențiu de Paul", aparatele automate fiind predate marți, la sediul Inspectoratului Școlar Bihor, către directorii de licee, școli gimnaziale și grădinițe, informează Agerpres. "Suntem primul oraș din țară care va avea în unitățile de învățământ defibrilatoare automate. De ce în școli? Pentru că sunt locuri frecventate atât de copii, cât și de adulți și sunt locuri sigure. Nu se amplasează în locații publice, deoarece a fost un caz, în Brașov, anul trecut, unde s-a încercat acest lucru și a fost furat", a declarat președintele asociației, Kis Balazs, într-o conferință de presă.
Defibrilatoarele vor putea fi folosite, după o serie de instruiri derulate în zilele următoare, atât de personalul din școli, cât și de alte persoane care au făcut un curs de prim-ajutor. Cele 15 defibrilatoare profesionale, automate, marca "Progetti", urmează să fie instalate în 14 unități școlare din Oradea: două colegii naționale, cinci licee, cinci școli gimnaziale și două grădinițe.
Un defibrilator are dimensiuni portabile, o baterie valabilă cinci ani, câte două padele pentru defibrilare pentru adulți și pentru copii. Mesajele verbale ghidează operatorul către ce are de făcut. Dar aparatul decide singur, după verificarea ritmului cardiac, dacă este nevoie sau nu de aplicarea manevrei de șoc sau trebuie să se continue resuscitarea pacientului. "Este pentru toată lumea, pentru laici, cine vorbește limba română înțelege care este procedura de lucru. Nu se pot întâmpla erori. Chiar dacă pui padele pe cineva, aparatul nu-l va șoca, pentru că recunoaște ritmul cardiac", a explicat Kis.
Costul unui defibrilator automat este de 4.350 de lei. Factura pentru defibrilatoare a fost de 77.647 de lei, din care 54.000 de lei (echivalent pentru zece defribrilatoare) au fost adunați de Asociația "Xterra" printr-un maraton de alergare numit "24 de ore pentru un zâmbet", derulat anual în ultimii 14 ani, în beneficiul unor cauze sociale.
Potrivit lui Kis Balazs, în România mor anual circa 70.000 de oameni din cauza neacordării la timp a primului-ajutor.