UPDATE Confruntări între Victor Ponta şi Traian Băsescu

UPDATE Confruntări între Victor Ponta şi Traian Băsescu
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

UPDATE ORA 13.25 - Ponta: Marga, anunţat de Cotroceni că va fi suspendat dacă nu trimite acte pentru ambasadori

Ministrul Afacerilor Externe a fost anunţat de către Administraţia Prezidenţială că va fi suspendat dacă nu trimite toate documentele aferente numirii unor ambasadori, în special a celui propus pentru Roma, a declarat premierul Victor Ponta.

"În timpul întâlnirii cu oamenii de afaceri prezenţi la Camera de Comerţ am avut o discuţie telefonică urgentă cu ministrul Marga, care m-a informat că pe problema unor ambasadori care au fost audiaţi şi au primit vot negativ în comisiile de politică externă, de la Cotroceni i s-a transmis că dacă nu trimite toate documentele - este vorba în special de ambasadorul de la Roma, dacă am înţeles bine, din scurta discuţie - va fi suspendat pentru că nu îşi îndeplineşte îndatoririle. Eu am considerat că nu avem nevoie de o nouă criză şi avem nevoie de ministrul de Externe, astfel că i-am cerut să procedeze la trimiterea documentelor către preşedinte, dar în momentul în care Parlamentul a dat aviz negativ şi preşedintele vrea să numească mâine ambasadori, se dorea o nouă criză", a spus Ponta.


UPDATE ORA 13.20 - Ponta: Decizia lui Băsescu de a retrimite Parlamentului legile energiei şi gazelor, act de sabotaj

 

Decizia preşedintelui Traian Băsescu de a transmite Parlamentului o cerere de reexaminare a legilor energiei şi gazelor, precum şi a proiectului de organizare a ANRE reprezintă un act de sabotaj faţă de interesele României de a-şi respecta angajamentele asumate faţă de FMI, afirmă premierul Ponta.

"Am aflat acum că preşedintele a retrimis Parlamentului legea energiei, legea gazelor şi legea ANRE. Este o veste foarte proastă, pentru că e obligaţia noastră din acordul cu Fondul Monetar Internaţional, Comisia Europeană şi Banca Mondială şi nu vreau să cred că preşedintele, prins în acest război cu Parlamentul, loveşte practic în Guvern şi în România. Erau obligaţiile României, ori preşedintele le retrimite în Parlament, care nu mai lucrează până în toamnă şi asta înseamnă să nu ne respectăm obligaţiile faţă de FMI", a spus Ponta.

El a precizat că va discuta cu liderii grupurilor parlamentare şi cu preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, pentru identificarea unei soluţii în care aceste legi să fie transmise spre promulgare în regim de urgenţă.

 


 

UPDATE ORA 11.50 - Parlamentul a votat ca avizul Curţii Constituţionale pe suspendare să fie dat până vineri la 12.00

 

Plenul reunit al Parlamentului a votat, joi, ca avizul consultativ al Curţii Constituţionale privind cererea de suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu să fie transmis Parlamentului până vineri, la ora 12.00.


UPDATE ORA 11.20 - Preşedintele Băsescu a plecat de la Parlament după ce şi-a prezentat punctul de vedere

Preşedintele Traian Băsescu a plecat, joi, de la Parlament, după ce şi-a prezentat punctul de vedere după citirea cererii de suspendare a sa din funcţie.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, în plen, că doreşte să participe la dezbaterea cererii de suspendare a sa din funcţie vineri.

Şedinţa Parlamentului continuă.


Băsescu: Vă voi respecta dacă supuneţi referendumului şi unicameral şi maxim 300 de parlamentari

Preşedintele Traian Băsescu le-a transmis, joi, parlamentarilor, că îi va respecta mai mult dacă, la referendum, vor introduce şi modificarea Constituţiei în sensul unui Parlament unicameral şi maximum 300 de parlamentari.

"Nu aţi vrea, cu ocazia referendumului de validare, să organizaţi şi referendum pentru Parlament unicameral, pentru validarea noii Constituţii, în care să introduceţi doar atât: Parlament unicameral şi 300 de parlamentari?", a spus Băsescu.

El a adăugat că Parlamentul poate face într-o sesiune extraordinară numai această modificare a Constituţiei.

"Acum vă respect pentru că aţi declanşat o procedură constituţională. Aş vrea să fie şi corectă, dar vă voi respecta de două ori dacă, o dată cu referendumul de invalidare sau validare a preşedintelui României, veţi supune votului poporului şi modificările la Constituţie, cu Parlament unicameral şi 300 de parlamentari", a adăugat şeful statului.

"Vă mulţumesc mult şi vă asigur de tot respectul meu", a spus Traian Băsescu în finalul discursului său.


Băsescu: Mi se reproşează angajarea publică şi declaraţiile, nu am văzut fapte incriminate

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, în plenul Parlamentului, că iniţiatorii procedurii de suspendare i-au reproşat angajarea publică şi declaraţiile făcute, el precizând că nu a văzut să îi fie imputate fapte. "Îmi reproşaţi angajarea publică şi declaraţiile pe care le-am făcut. Nu am văzut fapte incriminare, am văzut declaraţii", a spus Băsescu.

El a precizat că este la fel de liber ca orice parlamentar să facă declaraţii. "Vreau să ştiţi că, de cele mai multe ori, declaraţile mele au fost expresia parteneriatului cu coaliţia de guvernare, Guvern, Banca Naţională, în momente extreme de criză. Am vrut ca şi majoritatea parlamentară, şi instuţiile, să înţeleagă că sunt partenerul lor, că nu mă ascund la Cotroceni să spun «Ce rău aţi făcut!» când ştiam foarte bine că nu aveam alte soluţii pentru a preveni intrarea ţării înr-o situaţie foarte dificilă", a spus Băsescu.


UPDATE ORA 11.15 - Băsescu: Suspendarea are ca obiective punerea sub controlul PSD şi PNL a instituţiilor

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, în Parlament, că documentul de suspendare are ca obiective de fond punerea sub controlul PSD şi PNL a instituţiilor statului , în principal a justiţiei şi nepunerea în aplicare a referendumului din noiembrie 2009.


UPDATE ORA 11.10 - Băsescu, în Parlament: Ponta, recunoscut în Europa ca premierul copy-paste

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, că unul dintre motivele solicitării de suspendare a sa din funcţie este conjuctural, determinat de faptul că premierul Victor Ponta, furnizat de USL, a ajuns să fie cunoscut în toată lumea ca "primul-ministru copy paste".


UPDATE ORA 11.00 - Băsescu anunţă că doreşte să participe vineri la dezbaterea cererii de suspendare

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, în plenul Parlamentului, că doreşte să participe la dezbaterea cererii de suspendare a sa din funcţie, vineri, precizând că la şedinţa de joi face o scurtă prezentare.


Preşedintele Traian Băsescu va participa, joi, de la ora 10.00, la şedinţa plenului comun al Parlamentului în care se citeşte cererea de suspendare a sa din funcţie. Preşedinţia a anunţat, joi dimineaţă, programul oficial al preşedintelui Traian Băsescu.

Şeful statului are programată pentru ora 10.00 participarea la şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului.

Parlamentul se reuneşte, joi, în şedinţă comună, pentru citirea cererii USL de suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu, în timp ce dezbaterea şi votul asupra acestei solicitări urmează să aibă loc vineri.

Şedinţa comună de joi a Camerei Deputaţilor şi Senatului, în sesiune extraordinară, care va avea pe ordinea de zi citirea solicitării USL privind suspendarea din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu, este programată să înceapă la ora 10.00.

Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a menţionat că preşedintele Traian Băsescu, în cazul în care doreşte, după citirea propunerii, poate să vorbească în Parlament şi să prezinte un punct de vedere faţă de acest document. El a precizat că preşedintele poate veni şi joi, în şedinţa în care se citeşte cererea de suspendare, dar şi la şedinţa în care se dezbate şi se votează aceasta, când are dreptul, spre deosebire de iniţiatori sau de grupurile parlamentare, să intervină de câte ori doreşte în dezbatere.

Constituţia precizează că preşedintele poate da Parlamentului explicaţii privind faptele care i se impută.

Preşedinţia a confirmat însă miercuri primirea solicitării de suspendare din funcţie a lui Traian Băsescu. "Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, a primit miercuri, 4 iulie a.c., la ora 19.05, de la Parlamentul României, la Cabinetul său, «Solicitare privind suspendarea din funcţie a preşedintelui României, Traian Băsescu», având un număr de 20 de pagini", se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

Tot joi, Parlamentul urmează să trimită cererea de suspendare Curţii Constituţionale spre avizare.

Citeşte şi: Vezi aici de ce USL a demarat procedura de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu

Citit 1355 ori Ultima modificare Joi, 05 Iulie 2012 13:23

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.