Meteorologii estimează că la munte, între 7 şi 11 septembrie, valorile termice vor coborî sub 6 grade

Meteorologii estimează că la munte, între 7 şi 11 septembrie, valorile termice vor coborî sub 6 grade
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Meteorologii estimează că la munte, în perioada 7-11 septembrie, vremea va fi răcoroasă, valorile termice minime vor coborî, în medie, sub 6 grade, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie.

Meteorologii au făcut o estimare a evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor în întervalul 4-17 septembrie. Astfel, ei anunţă că la munte vor fi ploi de scurtă durată, în general slabe cantitativ, în 6 şi 7 septembrie, dar şi spre sfârşitul intervalului.

În Banat, vremea se va menţine în general caldă pentru acestă perioadă a anului, exceptând intervalul 6-10 septembrie, când temperaturile minime vor coborî sub 14 grade, iar cele maxime nu vor mai depăşi, în medie, valoarea de 28 de grade. Începând cu 12 septembrie şi până la sfârşitul perioadei de prognoză, maximele vor fi între 28 şi 30 de grade. Va ploua în general slab şi în puţine zile, cu o probabilitate mai mare în zilua de 6 septembrie şi spre sfârşitul perioadei.

În Crişana, vremea se va răci între 5 şi 9 septembrie, media temperaturilor maxime urmând să coboare de la 30 de grade spre 24-26 de grade. Ulterior, regimul termic va deveni apropiat de normalul perioadei. Valorile termice minime vor fi în scădere până spre 9-10 septembrie, media acestora urmând să fie de 10-12 grade, apoi vor creşte spre 14 grade Celsius. Va ploua slab în 6 septembrie, iar după data de 14 septembrie există probabilitatea apariţiei unor ploi care să fie, izolat, mai importante cantitativ.

În Transilvania, valorile termice se vor situa uşor peste mediile climatologice ale perioadei în primele două zile, precum şi în a doua parte a intervalului. Între 7 şi 11 septembrie, un proces de răcire va determina coborârea maximelor spre 22-24 de grade şi a minimelor sub 10 grade. În 6 septembrie vor fi ploi pe arii relativ extinse, dar nu foarte importante cantitativ, iar în restul perioadei probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi destul de redusă.

În Maramureş, în intervalul 5-9 septembrie, vremea va fi răcoroasă, cu temperaturi maxime sub 25 de grade, apoi se va încălzi din nou, astfel încât vor mai fi posibile valori de peste 28 de grade. Cele mai coborâte temperaturi minime vor fi în jurul a 10 grade, în zilele de 9 şi 10 septembrie. Probabilitatea de ploaie va fi mai semnificativă în 6 septembrie şi spre sfârşitul intervalului.

În Moldova, vremea va fi caldă în primele două zile, apoi valorile termice vor fi în scădere, astfel încât maximele se vor situa, în medie, între 22 şi 24 de grade, iar minimele se vor apropia de 10 grade. Începând cu 12 septembrie, regimul termic va deveni normal pentru acestă perioadă. Va ploua local în 6 şi 7 septembrie, iar spre sfârşitul intervalului există probabilitatea apariţiei unor ploi slabe.

În Dobrogea, valorile termice se vor menţine, în general, uşor peste mediile climatologice, exceptând intervalul 7-11 septembrie, când, atât maximele cât şi minimele vor fi în scădere. Vor fi ploi puţine şi slabe, cu probabilitate mai mare de apariţie în 7 septembrie şi spre sfârşitul intervalului.

În Muntenia, vremea va fi caldă în primele zile, cu maxime de peste 30 de grade, se va răci uşor între 7 şi 9 septembrie, apoi temperatura aerului va urca la valori apropiate de mediile climatologice ale perioadei (maxime în jurul a 28 de grade). Probabilitatea de apariţie a ploilor este foarte redusă. Este posibil să plouă slab, mai ales în nordul regiunii, în 6 şi 7 septembrie şi spre sfârşitul intervalului.

În Oltenia, deşi valorile termice vor avea o tendinţă generală de scădere uşoară, acestea vor continua să se situeze în preajma mediilor climatologice ale perioadei. Maximele cele mai ridicate (de peste 30 de grade) vor fi în primele zile, iar minimele cele mai coborâte se vor înregistra între 8 şi 11 septembrie. Probabilitatea de apariţie a ploii în zona de câmpie este aproape nulă şi doar în nordul regiunii pot fi ploi slabe, în zilele de 6 şi 7 septembrie şi spre sfârşitul intervalului.

Citit 815 ori Ultima modificare Marți, 04 Septembrie 2012 15:43

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.