Cum se va stabili impozitul forfetar: Amplasarea, vadul comercial şi indicele de sezonalitate vor fi analizate

Cum se va stabili impozitul forfetar: Amplasarea, vadul comercial şi indicele de sezonalitate vor fi analizate
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Amplasarea afacerii, vadul comercial şi indicele de sezonalitate vor fi câteva dintre criteriile analizate pentru stabilirea impozitului forfetar, care se va aplica ca procent dintr-un venit standard pentru fiecare domeniu, potrivit reprezentanţilor întreprinzătorilor mici şi mijlocii.

"Consiliul pentru IMM-uri s-a întâlnit luni cu ministrul Maria Grapini, care ne-a prezentat că la introducerea impozitului forfetar se vor avea în vedere cinci elemente. Unul dintre acesta este că se va introduce selectiv doar în anumite domenii, în special în servicii, unde există un grad redus de fiscalizare. Se are în vedere să se elimine situaţiile în care un hotel important din Bucureşti, cu un grad de ocupare de 80%, nu plăteşte impozit pentru că nu declară profit. Deci se va aplica mai ales unităţilor de turism, de cazare, unităţi de încălţăminte etc", a declarat într-o conferinţă de presă Ovidiu Nicolescu, preşedintele Consiliului pentru Întreprinderi Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR).

De asemenea, impozitul se va stabili pe baza unor criterii precum amplasarea, vadul comercial, indicele de sezonalitate şi capacitatea de a face afaceri.

"Aceste criterii sună raţional. Impozitul va duce la simplificarea birocraţiei, pentru că nu necesită predarea de situaţii financiare, deoarece acesta urmează să se aplice ca un procent dintr-un venit standard. Ministrul ne-a asigurat că măsura va fi însoţită de elemente de simplificare, foarte necesare pentru microfirme, şi că introducerea se face doar după ce se va discuta cu cei care lucrează în branşa respectivă. Fiecare domeniu are întreprizători corecţi, activi, şi se reflectă în documente, şi alţii care nu sunt corecţi şi care fac concurenţă neloială", a adăugat Nicolescu.

Reprezentantul firmelor mici şi mijlocii spune că adoptarea măsurii trebuie să se facă doar după realizarea unei note de impact şi a "testului IMM", care reprezintă o metodologie specifică de analiză a efectelor actelor normative asupra numărului de firme şi capacităţii de a supravieţui a acestora.

Citit 712 ori Ultima modificare Marți, 15 Ianuarie 2013 13:29

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.