Militarii pot rămâne în activitate până la 60 de ani, cu aprobarea conducerii instituţiei

Militarii pot rămâne în activitate până la 60 de ani, cu aprobarea conducerii instituţiei
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Militarii pot fi menţinuţi în activitate după împlinirea vârstei de pensionare până la vârsta de 60 de ani, cu aprobarea conducerii instituţiei, în funcţie de nevoile de încadrare, au decis, marţi senatorii.

Ei au adoptat, cu un amendament, actul normativ de modificare a Legii 85/2005 privind statutul cadrelor militare, retrimis în Parlament, pentru reexaminare, de către preşedintele Traian Băsescu.

Proiectul a fost adoptat cu 103 de voturi "pentru", 28 "împotrivă" şi trei abţineri.

Potrivit unui amendament propus de Comisia pentru apărare şi însuşit de senatori, prevederile proiectului de lege se vor aplica în exclusivitate MApN şi structurilor militarizate ale MAI.

Potrivit proiectului, pensionarea cadrelor MApN şi MAI se va face gradual - generalii cu o stea se vor pensiona la vârsta de 56 de ani, cei cu două stele la 57 de ani, cei cu trei stele la 58, iar generalii cu patru stele la 59 de ani.

Citit 596 ori Ultima modificare Marți, 09 Aprilie 2013 13:15

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.