Suntem ţara cu cea mai săracă populaţie şi cei mai bogaţi politicieni

Suntem ţara cu cea mai săracă populaţie şi cei mai bogaţi politicieni
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

România este ţara cu cea mai săracă populaţie şi cei mai bogaţi politicieni, a declarat, vineri, europarlamentarul Cătălin Ivan. El a adăugat că ţara noastră are cel mai prost plătiţi lucrători din UE şi sindicate care nu pot negocia contracte colective de muncă, precizând că s-a ajuns la o astfel de situaţie din cauza "corupţiei endemice".

"Mă interesează prea puţin cine ajunge la puşcărie şi câţi ani stă acolo. Mă interesează ca banii furaţi să fie recuperaţi şi aici am o iniţiativă în Parlamentul European pe recuperarea banilor scoşi în afara Uniunii Europene. Vorbim de ţara cu cea mai săracă populaţie din UE şi poate cu cei mai bogaţi politicieni. Vorbim de efecte sociale foarte grave. Vorbim de lipsa banilor pentru şcoli, spitale, investiţii, categorii tot mai defavorizate", a declarat europarlamentul Cătălin Ivan, în cadrul dezbaterii organizaţiei RoAction, "România la vedere. Acţiunile la purtător - sursă de devalizare a fondurilor publice". Europarlamentarul a adăugat că procesul de depopulare a României este cel mai grav din UE şi chiar din lume, după ţările aflate în conflict.

"În afară de ţările unde există un război civil sau sunt angrenate într-un război cu alte state, din România pleacă cei mai mulţi cetăţeni. În fiecare oră, pleacă nouă români", a subliniat Cătălin Ivan, citat de News.ro. De asemenea, el a adăugat că ţara noastră are muncitorii cel mai prost plătiţi din UE, precum şi sindicate care nu pot negocia contracte colective de muncă, iar la aceste situaţii s-a ajuns din cauza "corupţiei endemice".

Dezbaterea organizată de RoAction a vizat iniţiativa cetăţenească de modificare a Legii societăţilor nr. 31/1990, astfel încât să fie eliminate acţiunile la purtător. Proiectul de lege a fost publicat în Monitorul Oficial în 25 octombrie, iar acum sunt necesare 100.000 de semnături pentru a deveni propunere legislativă şi a ajunge în Parlament. Potrivit RoAction, în prezent, în România funcţionează 384 de societăţi care au acţiuni la purtător, iar cele mai multe sunt conectate la bani publici. Organizaţia susţine că, prin acţiunile la purtător, societăţile comerciale pot deturna cel mai uşor banii publici, pentru că pot trece de la o persoană la alta fără limitări sau confirmări, facilitând, astfel, evaziunea fiscală. Membrii organizaţiei subliniază faptul că sunt deja state care au interzis acţiunile la purtător, precum Belgia, în 2008, Cehia, în 2013, Cipru, Malta şi Marea Britanie, în 2015.

Citit 4292 ori Ultima modificare Duminică, 05 Noiembrie 2017 18:51

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.