EDITOARIAL EXTERN - Viaţa Liberă Galaţi

Nori roşii deasupra Parisului

Scris de Marți, 08 Mai 2012
  Străzile Parisului au fost invadate de socialişti, pentru prima dată victorioşi în alegerile prezidenţiale franceze din ultimii 17 ani. Francois Hollande l-a „detronat”, aşadar, pe Nicolas Sarkozy, într-o bătălie politică în care criza economică a fost principalul agent electoral al taberei câştigătoare.Socialiştii ar trebui, totuşi, să păstreze simţul măsurii…

Franţa şi restul lumii

Scris de Luni, 07 Mai 2012
Alegerile din Franţa sunt, într-un fel, alegeri şi pentru viitorul Uniunii Europene. Franţa a fost şi va fi unul dintre principalele „motoare” ale spaţiului comunitar. Prin urmare, cine va fi de mâine ocupantul fotoliului de la Palatul Elysee priveşte nu numai naţiunea franceză, ci pe toţi cei aproape 450 milioane…

Pe ultimul drum la Elysee

Scris de Sâmbătă, 05 Mai 2012
Acesta va fi ultimul weekend cu Nicolas Sarkozy preşedinte al Franţei. Sau cel puţin acest lucru indică, într-un mod destul de tranşant, sondajele de opinie… Dar căderea lui Sarkozy nu ar fi însă neapărat un titlu de glorie pentru contracandidatul său, Francois Hollande. Acesta din urmă a mizat mai mult…

Jocul cu rachetele de sticlă

Scris de Vineri, 04 Mai 2012
Divergenţele dintre Washington şi Moscova pe tema scutului american antirachetă din Europa nu este o noutate. Dar, pe măsură ce trece timpul, Rusia pare a lua un ton din ce în ce mai agresiv, iar dacă de la declaraţii s-ar trece la fapte, atunci situaţia chiar că ar deveni foarte…

Austeritate în balanţa electorală

Scris de Joi, 03 Mai 2012
  Cu doar câteva zile înainte de alegerile legislative, agenţia Standard & Poor*s a mărit ratingul Greciei la categoria „CCC”. Asta nu scapă ţara de categoria „junk”, recomandată doar amatorilor de senzaţii tari sau afaceri speculative, dar este, după o perioadă atât de lungă de criză, primul semn de încurajare…

De la ruşi vine gazul

Scris de Miercuri, 02 Mai 2012
Împotmolit în incertitudine atât în ceea ce priveşte sursele de finanţare, cât şi sursele de alimentare, proiectul european al gazoductului Nabucco are şase să piardă cursa pentru energie în faţa proiectul rusesc South Stream. Un eventual eşec nu ar veni neapărat numai din tenacitatea ruşilor de a a-şi asigura preponderenţa…

Pentru români, oricum nu poate fi bine

Scris de Sâmbătă, 28 Aprilie 2012
  Într-un fel sau altul, românii s-au mai implicat în istoria Franţei, fie că, în special ardelenii înrolaţi sub steagul lui Napoleon I, au contribuit la gloria sa militară, fie că alţii, din Principate, au luptat la Paris sub steagurile revoluţiei paşoptiste, au avut funcţii şi au contribuit atunci la…

Aderare cu efecte secundare

Scris de Vineri, 27 Aprilie 2012
Politeţurile preşedintelui Consiliului Uniunii Europene, Herman Van Rompuy, care „nu îşi poate imagina Uniunea Europeană fără România”, nu poate compensa pe deplin faptul că, în multe privinţe, naivităţile noastre de acum şapte ani de zile nu s-au regăsit în realitate. La acea vreme, de semnăturile puse la Luxemburg pe Tratatul…

Nu ştie dreapta ce face extrema-dreaptă

Scris de Joi, 26 Aprilie 2012
Şocul ascensiunii fără precedent a curentului de extremă – dreapta în alegerile prezidenţiale franceze va marca, fără îndoială, şi turul doi al confruntării dintre Nicolas Sarkozy şi socialistul Francois Hollande. Pentru actualul preşedinte, câştigarea unui nou mandat pare aproape o misiune imposibilă. Electoratul de stânga nu-l doreşte din principiu. Electoratul…

Se schimbă socoteala Schengen

Scris de Miercuri, 25 Aprilie 2012
Fără a fi maliţioşi, din punctul de vedere al României putem spune că guvernul olandez al lui Mark Rutte îşi merită pe deplin soarta după toate obstacolele pe care le-a ridicat în problema aderării noastre la Spaţiul Schengen. Chiar dacă s-a făcut frate cu partidul xenofob al lui Geert Wilders,…

Alegeri la furie

Scris de Marți, 24 Aprilie 2012
Rezultatele primului tur al alegerilor prezidenţiale din Franţa anunţă furtună pentru scena politică franceză… Aici nu este vorba atât de faptul că Nicolas Sarkozy a pierdut în faţa principalului său adversar, Francois Hollande, cât de ascensiunea fără precedent a partidului de extremă-dreapta, Frontul Naţional, condus de Marine Le Pen. Scorul…

Duel la Paris

Scris de Sâmbătă, 21 Aprilie 2012
  Francezii intră în prima rundă a prezidenţialelor mai degrabă cu un sentiment de dezamăgire decât cu unul de speranţă într-o reformare în profunzime a unui sistem social şi politic măcinat de criza economică. Din acest motiv este de aşteptat un nivel ridicat al absenteismului, mai bine de un sfert…

Sita Schengen

Scris de Vineri, 20 Aprilie 2012
Cu doar trei zile înainte de alegerile prezidenţiale din Franţa, preşedintele Nicolas Sarkoyz joacă una dintre cărţile importante din campania electorală. „Pe surse” a ajuns în presă o scrisoare prin care atât ministrul de Interne francez, cât şi cel german solicită omologilor din Spaţiul Schengen să sprijine ideea reintroducerii controalelor…

„Pacificatori” pentru liniştea Moscovei

Scris de Miercuri, 18 Aprilie 2012
Nici nu a apucat bine vicepremierul rus, Dmitri Rogozin, să pună piciorul în Republica Molodova şi s-a şi răspândit zvonul plecat din „surse apropiate Kremlinului” că Moscova va instala în Transnistria un radar ultraperformant, în replică la scutul antirachetă american din Europa. Desigur, ministerul rus al Apărării a dezminţit orice…

Propagandă cu efect balistic

Scris de Sâmbătă, 14 Aprilie 2012
Lansarea „paşnică” a rachetei intercontinentale este, pe undeva, simbolică pentru regimul de la Phenian. În fapt, chiar ziua lansării, la împlinirea a 100 de ani de la naşterea întemeietorului dinastiei comuniste nord-coreene, nu a fost aleasă întâmplător. Cultul personalităţii a construit în jurul lui Kim Il Sung o întreagă mitologie,…

Ce are turcul cu Parisul

Scris de Vineri, 13 Aprilie 2012
După ce preşedintele francez Nicolas Sarkozy s-a folosit în campania electorală într-un mod nu tocmai onest de tema imigraţiei şi de reforma spaţiului Schengen, iată că şi contracandidatul său, socialistul Francois Hollande, se foloseşte de temele europene pentru a mai atrage ceva capital politic. De această dată este vorba de…

Xenofobia naşte monştri

Scris de Joi, 12 Aprilie 2012
Lipsa de reacţie în faţa unor derapaje xenofobe precum site-ul olandez defăimător la adresa imigranţilor din ţările Central şi Est Europene naşte monştri. Modelul a fost copiat şi de o altă grupare radicală, de această dată din Belgia. Coincidenţă sau nu, este vorba tot de o formaţiune xenofobă flamandă. Sub…

Un război în plină pace

Scris de Miercuri, 11 Aprilie 2012
Fragilitatea acordului de încetare a focului din Siria, dintre forţele pro-guvernamentale şi rebeli, şi-a dovedit fragilitatea încă de la primele ore de la intrarea în vigoare. Autorităţile de la Damasc au declarat că şi-au retras trupele din anumite regiuni, dar asta nu a dus şi la instalarea efectivă a păcii.…

Energia face strategia

Scris de Marți, 10 Aprilie 2012
Dependenţa Europei de gazele ruseşti a fost considerată adesea ca fiind o sabie cu două tăişuri, în sensul că, la o adică, şi Rusia este dependentă de vânzările către Europa. Nu este un secret că, în ultimii ani, Moscova şi-a folosit puterea economică pentru a-şi recupera, fie şi în parte,…

Uităm istoria!

Scris de Luni, 09 Aprilie 2012
  Ziarul «Le Monde» de sâmbătă publica un medalion dedicat dizidentului chinez Fang Lizhi, «părintele spiritual al mişcării de la Tian An Men din 1989». Dizidentul murise vineri, la vârsta de 76 de ani, în SUA, unde se refugiase. Trăia în exil alături de soţia sa. A fost nevoit ca,…

Alianţă la licitaţie

Scris de Joi, 05 Aprilie 2012
Venită din partea preşedintelui Viktor Ianukovici, declaraţia potrivit căreia aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană este o prioritate pentru Kiev pare puţin stranie. Ascensiunea actualului preşedinte ucrainean s-a bazat în special pe înclinaţiile lui rusofone, iar a privi spre Bruxelles nu este tocmai în linia agreată de Moscova. Desigur, în politică…

Duşmanii din interior

Scris de Luni, 02 Aprilie 2012
Un nou soi de ideologie pare a se naşte în statele occidentale în ultimii ani, una antiislamică, prin care se pune semnul egal între extremişti şi marea masă a musulmanilor. În Franţa, de exemplu, sentimentul că oricând poate să apără un nou Mohamed Merah este alimentat inclusiv prin declaraţii ale…

Bruxelles şi timpanul

Scris de Sâmbătă, 31 Martie 2012
Una dintre prevederile importante ale Tratatului de la Lisabona, cea privind iniţiativa cetăţenească, devine, de astăzi, operaţională în toată puterea cuvântului. Un milion de cetăţeni din şapte ţări ale spaţiului comunitar vor putea cere Comisiei Europene să vină cu propuneri legislative pe o chestiune de interes public. Chiar dacă procedurile…

ACTA în ultimul… act

Scris de Joi, 29 Martie 2012
Pentru prima dată în istoria instituţiilor europene, prin relansarea dezbaterilor pe tema Acordului multilateral cu privire la contrafaceri (ACTA), o mişcare civică construită în reţelele de socializare reuşeşte să obţină la modul concret şi imediat efecte în modelarea politicilor comunitare. Este extraordinară forţa cu care protestul împotriva ACTA s-a propagat…
Pagina 2 din 6