Anca Melinte

Anca Melinte

Un colţ de rai românesc, în America/ Mănăstirea „Înălţarea Domnului” din Clinton (FOTO)

Vineri, 15 Ianuarie 2016 11:00 | Publicat în DIASPORA
Poartă maramureşeană, un şir de clopote menite să înalţe dangătul credinţei până la Cer, o biserică veche, căreia pădurea îi ţine spatele, şi un lac care întregeşte minunăţia acestui colţ de rai. Aţi crede că-i vreunul dintre acele locuri din Ardeal, binecuvântate de Dumnezeu şi de credincioşi, şi v-aţi grăbi să-l căutaţi pe harta României. Ei bine, aveţi dreptate doar în parte. Locul e românesc, dar este situat la mii de kilometri depărtare de ţara noastr ...

PRIMELE INVESTIŢII PE 2016: Primăria caută proiectant pentru o STRADĂ şi două LICEE

Joi, 14 Ianuarie 2016 08:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Primăria municipiului Galaţi aşteaptă ofertele pentru servicii de proiectare necesare pentru trei obiective de investiţii. Este vorba despre modernizarea străzii Eliza Leonida Zamfirescu şi despre reabilitarea Colegiului Tehnic “Traian Vuia” şi, respectiv, a Colegiului Tehnic “Paul Dimo”. Valoarea estimată a contractului scos la licitaţie este de 350.859 de lei, din fonduri bugetare, iar criteriul de atribuire este preţul cel mai scăzut. Trebuie spus că pentru modernizarea ...

Cine va beneficia de ABONAMENT GRATUIT de transport. Iată PROPUNERILE aflate pe masa aleşilor locali

Joi, 14 Ianuarie 2016 06:00 | Publicat în SOCIETATE
Pe masa aleşilor locali au ajuns propunerile privind facilităţile care vor fi acordate anumitor categorii de persoane la transportul public local realizat cu mijloacele de transport ale SC Transurb SA Galaţi. Prima categorie vizată o constituie pensionarii, care ar urma să beneficieze de abonament gratuit pe o linie. Tot abonament gratuit pe o linie ar putea primi şi persoanele fără venituri cu vârsta peste 65 de ani, precum şi pentru pensionarii de invaliditate care nu beneficiază ...

Decizie de îndată a ALEŞILOR LOCALI - Rămăsese Galaţiul FĂRĂ BANI de investiţii!

Joi, 14 Ianuarie 2016 10:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Aleşii locali şi-au început activitatea în 2016, în mod tradiţional, cu o şedinţă de îndată. Decizia care nu suferea amânare viza echilibrarea bugetului în vederea închiderii pe anul 2015, o formalitate impusă de legea finanţelor. Concret, aleşii au aprobat acoperirea definitivă a deficitului secţiunii de dezvoltare pe anul 2015 din banii rămaşi necheltuiţi în 2014. Ce s-a întâmplat? Putem spune că o adevărată performanţă dat fiind că, în premieră, Primăria Gal ...

Când începe MODERNIZAREA STRĂZILOR Tecuci şi Saligny şi cât îi va COSTA pe gălăţeni

Joi, 14 Ianuarie 2016 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Două dintre arterele importante ale oraşului, Tecuci şi Anghel Saligny, vor fi modernizate cu bani împrumutaţi de Primăria Galaţi de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare. Pentru că licitaţiile pentru atribuirea acestor lucrări s-au adjudecat în toamna anului trecut, am fost curioşi când vor demara efectiv lucrările. Potrivit Biroului de presă al Primăriei Galaţi, modernizarea străzii Tecuci, între străzile Traian şi 1 Decembrie 1918, a fost câştigată ...

ŞCOALA IUBITORILOR DE ANIMALE/ Cum am putea să TEMPERĂM MIEUNATUL excesiv şi la ore nepotrivite al PISICII

Miercuri, 13 Ianuarie 2016 15:00 | Publicat în SFATURI
Bun găsit, dragi iubitori de animale! Şi astăzi vom încerca să vă oferim sfaturi utile care să vă ajute să vă îngrijiţi mai bine prietenul necuvântător. Mieunat cu o sută de corzi vocale Un mieunat rugător ne poate îndupleca să-i oferim pisicii ceva bun de mâncare sau o mângâiere. Dar când un miorlăit aprig ne trezeşte din somn de mai multe ori în aceeaşi noapte, lucrurile se schimbă total. Mai ales că, potrivit specialiştilor, pisicile au o sută de corzi vocale! ...

OFICIAL - Primăria Galaţi vrea să cumpere 14 TROLEIBUZE NOU-NOUŢE

Miercuri, 13 Ianuarie 2016 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Primăria municipiului Galaţi a anunţat, printr-un comunicat de presă remis redacţiei, că a finalizat caietul de sarcini pentru licitaţia de achiziţie a 14 troleibuze noi, proiect de modernizare a transportului public urban realizat prin contractul de credit cu Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD). „Potrivit caietului de sarcini, noile mijloace de transport public trebuie să corespundă celor mai noi standarde de calitate, să fie prietenoase cu mediul şi să ...

ŞCOALA IUBITORILOR DE ANIMALE/ Să prevenim ABANDONUL pisicilor şi a câinilor dăruiţi

Vineri, 11 Decembrie 2015 00:00 | Publicat în SFATURI
Bun găsit, dragi iubitori de animale! Şi astăzi vom încerca să vă oferim sfaturi utile pentru creşterea şi îngrijirea prietenilor necuvântători. Fără intenţia de a vă face să vă răzgândiţi în privinţa oferirii drept cadou de Sărbători a unui animal de companie, continuăm discuţia despre responsabilitatea de a fi stăpânul unui necuvântător. Nu vrem decât să prevenim abandonul pisicilor şi a câinilor dăruiţi de Crăciun. Puiul creşte! Acesta este „amănuntu ...

ŞCOALA IUBITORILOR DE ANIMALE/ Atenţie la brad!

Vineri, 18 Decembrie 2015 00:00 | Publicat în SFATURI
Bun găsit, dragi iubitori de animale! Pentru că pregătirile pentru Crăciun sunt în toi, este bine să ţineţi seama de aspecte importante tocmai pentru a avea parte de sărbători liniştite. Majoritatea stăpânilor de pisici ştie că e greu, dacă nu de-a dreptul imposibil, să ţii mica felină departe de brad. Cele mai aventuroase pisici au la activ brazi dărâmaţi şi jumuliţi şi decoraţiuni sparte. Chiar şi cele mai puţin energice vor fi curioase, dacă nu să se cocoaţe î ...

ŞCOALA IUBITORILOR DE ANIMALE/ Prevenţia costă mai puţin decât tratamentul

Marți, 12 Ianuarie 2016 16:45 | Publicat în SFATURI
Bun găsit, dragi iubitori de animale! Va dorim din toată inima să păşiţi cu dreptul în noul an, alături de prietenul dumneavoastră necuvântător! Şi pentru ca sănătatea şi comportamentul animalelor de companie să nu vă dea de furcă în 2016, deschidem prima rubrică din acest an cu o serie de sfaturi generale pe care ar fi tare bine să le respectaţi cu stricteţe! Regula este valabilă şi în cazul nostru, al oamenilor: e mai uşor şi mai ieftin să previi o problemă de s ...