
Anca Melinte
Se majorează indemnizaţiile viceprimarilor
Luni, 22 Ianuarie 2018 00:03 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Salariile de bază pentru funcţiile publice şi, respectiv, funcţiile contractuale din cadrul Primăriei municipiului Galaţi, aplicabile din această lună, vor fi decise de aleşii locali joi, 25 ianuarie, la şedinţa ordinară. Potrivit documentelor care au ajuns în dezbaterea consilierilor, "nivelul veniturilor salariale se stabileşte fără a depăşi nivelul indemnizaţiei lunare a funcţiei de viceprimar", indemnizaţie care creşte de la 11.600 de lei la 15.200 de lei brut.
Creşte ...
Spectacol de reconstituire istorico-militară pe strada Brăilei
Sâmbătă, 20 Ianuarie 2018 00:01 | Publicat în Regional
Strada Brăilei, zona Stirex, va fi, astăzi, scena unui spectacol inedit: o reconstituire istorico-militară, cu ocazia dezvelirii monumentului "Apărătorii oraşului Galaţi". Activităţile vor începe la ora 11,00, cu intonarea Imnului de Stat. După dezvelirea monumentului, va fi oficiată slujba religioasă (11,10 - 11,20), apoi se vor rosti alocuţiuni despre însemnătatea evenimentelor din 7/20 - 9/22 ianuarie 1918 şi vor fi decernate plachete, medalii şi insigne omagiale. Vor urma u ...
A început proiectarea staţiei de epurare din Cantemir. Investiţie cu bani de la Guvern
Sâmbătă, 20 Ianuarie 2018 00:02 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
În vreme ce staţia de epurare plătită de Primăria Galaţi, dar inexistentă în cartierul Cantemir, făcea, în septembrie anul trecut, obiectul a două dosare - unul la Judecătorie, altul la Direcţia Naţională Anticorupţie - firma bucureşteană care a câştigat noua licitaţie pentru construirea acestui obiectiv de investiţii s-a apucat de proiectare.
Chiar dacă Guvernul Tudose a dat în judecată Primăria municipiului Galaţi pentru restituirea terenului folosit pentru agricult ...
Dorel a lăsat târnăcopul. S-a făcut funcţionar public
Sâmbătă, 20 Ianuarie 2018 00:00 | Publicat în EDITORIAL
"Primăria municipiului Galaţi nu-şi poate gândi un contract propriu unde să nu fie ciuca bătăilor?!", izbucnea, revoltat, primarul Ionuţ Pucheanu, în plenul unei şedinţe de Consiliu Local, la finele anului trecut. Până la contracte, însă, avem parte de caiete de sarcini în care administraţia locală ajunge ciuca erorilor. Strada Traian, lărgită şi modernizată, poartă şi acum urmele flexului cu care asfaltul nou-nouţ a fost tăiat fără milă, la doar patru zile de la ina ...
ATENȚIE, ȘOFERI! Circulaţie blocată pe strada Brăilei
Vineri, 19 Ianuarie 2018 17:30 | Publicat în TRAFIC
Primăria municipiului Galaţi anunţă că sâmbătă, 20 ianuarie, între orele 10,00 şi 13,00, va fi blocată circulaţia pe strada Brăilei, pe tronsonul cuprins între străzile I. L. Caragiale şi Alexandru Cernat. Măsura este necesară pentru buna desfăşurare a manifestărilor care vor fi organizate cu prilejul dezvelirii Monumentului "Apărătorii Oraşului Galaţi".
Manifestarea omagială este organizată de Muzeul de Istorie "Paul Păltănea" Galaţi.
„Monumentul Apărătorilor ...
Ce spune primarul Ionuţ Pucheanu despre schimbarea premierului
Joi, 18 Ianuarie 2018 00:02 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Primarul municipiului Galaţi, social-democratul Ionuţ Pucheanu, are numai cuvinte de laudă la adresa europarlamentarei Viorica Dăncilă, propusă de PSD pentru fotoliul de premier al României, dar nici pe fostul premier, brăileanul Mihai Tudose, nu-l pune la zid, deşi a dat municipalitatea în judecată.
"O cunosc personal pe doamna Viorica Dăncilă. Atât cât am reuşit eu să o cunosc pe doamna potenţial premier, cred că este o propunere echilibrată din multe puncte de vedere, cre ...
Ani grei pentru BUGETUL Galaţiului | CREDITE
Vineri, 19 Ianuarie 2018 11:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
"Este un an extrem de greu pentru bugetul Galaţiului, şi din cauza faptului că ne-au ajuns din urmă împrumuturile pe care le-au făcut predecesorii mei. Dacă anul trecut am rambursat credite de 24 milioane de lei, anul acesta este un vârf de sarcină, de 56 milioane de lei! Este cam ce-a însemnat anul trecut întregul nostru buget de investiţii", a declarat primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, într-o emisiune tv.
Potrivit edilului, Primăria va trebui să mai scoată din bu ...
Alte 17 blocuri ar putea fi anvelopate cu bani europeni
Joi, 18 Ianuarie 2018 00:04 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Pe lângă blocurile G8 şi G1 din Micro 18, pentru care Primăria municipiului Galaţi a câştigat deja finanţări europene pentru creşterea performanţelor energetice, alte 17 blocuri, cu peste 800 de apartamente, ar putea beneficia de reabilitate termică şi estetică pe bani europeni.
"Am spart gheaţa!", a declarat, ieri, primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, la conferinţa de lansare a proiectului european "Creşterea performanţei energetice a blocului de locuinţe G8" din ...
Premieră în istoria ţării. Viorica Dăncilă a fost desemnată prim-ministru al României
Miercuri, 17 Ianuarie 2018 17:40 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Eurodeputatul PSD Viorica Dăncilă a devenit, ieri seară, prima femeie desemnată premier din istoria României şi are la dispoziţie zece zile pentru a-şi forma cabinetul şi a-l prezenta în faţa Parlamentului. Cel mai probabil, unii dintre cei care au fost miniştri în Guvernul Mihai Tudose se vor regăsi şi în Cabinetul Vioricăi Dăncilă, pentru că propunerile vor fi stabilite tot în cadrul Comitetul Executiv al PSD.
"Am decis să dau PSD-ului încă o şansă şi să desemnez p ...
AVERTIZARE METEO: Galaţiul, sub cod portocaliu de vânt puternic şi ninsori viscolite
Miercuri, 17 Ianuarie 2018 15:30 | Publicat în UTILE
Începând din această noapte, de la ora 1,00, şi până joi, 18 ianuarie, la ora 17,00, Galaţiul se va afla sub cod portocaliu de vânt puternic şi ninsori viscolite, avertizare emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie.
Potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei de Instituţia Prefectului Judeţului Galaţi, în judeţele Iaşi, Vaslui, Vrancea, Galaţi, Tulcea şi zona joasă a judeţelor Neamţ şi Bacău vor fi intensificări ale vântului de 75-85 km/h şi temporar ...