În vara anului ăsta, mai mult ca în foarte mulţi ani, grâul s-a făcut foarte înalt şi foarte mare în spic şi în bob. A dat Domnul să fie şi pâine şi paie. A plouat, adică. Aşa zicem şi credem noi: că Cel de Sus organizează şi dirijează ploile! şi tot El, de multe ori, se face că plouă! şi, bineînţeles, tot rezistentul şi bătrânul Tată, dacă vrea, ne frige o secetă corespunzătoare sufletelor noastre din ce în ce mai pietroase, de mâncăm troscot şi căpriţă ...

Din colecția „Cele mai clare poezii rămase tablou” (!) uite, ca o lance vine, ca o lance vine spre mine, ca o lance aruncată de Dumnezeu – nu mă poate ocoli, n-o pot evita – vai de oasele sufletului meu (!)   (!) se apropie, o aud zbârnâind, şi o aud zbârnâind, însă n-o văd cum arată – o ştiu din cărţi cu poveşti şi poezie – vai de carnea mea minunată (!)   (!) stau liniştit ca un obuz viu în Marele Război de Apărare a Limbii Române, cred că merit – ...

Chiar urgent vreau să aflu de ce nu-mi răspunzi la scrisoarea mea despre bătrânul Santiago,  pescarul lui Hemingway! să nu-mi spui că duci lipsă de timp! să nu te plângi că n-ai vreme să-mi scrii două rânduri şi să-mi arăţi, astfel, dacă-ţi place să crezi sau dacă chiar crezi că acest personaj fabulos (nu) este una dintre creaţiile fundamentale ale minţii şi sufletului omenesc!... Ai citit şi ai văzut cât timp şi câtă vreme a avut acest pescar, nu? să nu zici că ...

Din colecția „Cele mai clare poezii rămase tablou” (!) dacă mai vrei să înţelegi/ cum se sfârşeşte şi cum cade,vino încoace, nu-i târziu.../ dar e frumos...ne/număratene/dumeriri stau mărturie/ din răsărit până-n apus,la cum să fii pe astă scară:/ drept, ascuţit, scalen, obtuz,la cum să urci, dacă urcare/ nădăjduieşti şi crezi că poţicând ştii şi vezi un fel de mână/ cum stinge razele în roţi,cum nimiceşte josul/susul,/ smulgând fuştei după fuştei,c ...

Aproape de poartă, aud viţa-de-vie trosnind în soba de afară. O zăresc pe bunica mestecând mămăliga. Ce mămăligă din păpuşoi albi! Îţi vine s-o mănânci goală, nu alta! Laptele-i stat din fiert. Ce lapte bun face vaca păscută de mine! Îţi vine să-l bei gol, nu jucărie! Sar scântei din foc. Bunica se uită la ele şi zice că s-ar putea să apară niscaiva musafiri, că tare de mult nu i-a mai trecut cineva peste prag!...Intrăm în ogradă. Întunericul e aproape gata şi ...

Din colecția „Cele mai triste poezii rămase tablou” Uite: văd un om fără picioare.../ stă şi tace într-un cărucior...lângă el, pe bancă, o femeie/ naltă stă picior peste picior!Uite: omul ăsta nici nu cere.../ nici nu am să-i dau măcar un leu...cer femeii să mă împrumute,/ până mâine, pentru omul meu!Uite: bate vântul, văd că bate/ dinspre om spre mine, poate-audce înseamnă să nu ai picioare/ nici măcar de frasin sau agud!Uite: n-am ce zice, n-am ce face.../ ni ...

Sigur că da! mă văd în lacrimile boilor! pentru că, nu-i aşa, şi boii plâng, din când în când, nu?...(şi, gândindu-se la cât de mari şi blânzi sunt ochii acestor animale fundamentale, ce scormonitor/tragic scrie Marin Sorescu, mai târziu: "auzi cum plânge boul acela?!")...Sigur că da! mă văd şi mă admir în lacrimile boilor! mă văd şi mă admir cum strâng volbură şi hlujani verzi, tăiaţi pentru rărit! cum strâng mohor şi susai să dăm, când ajungem, la cele cu ...

Din colecția „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” (!) cu mâinile uscate văd salcâmiicum plâng şi strâng secunde şi vrăbii de pe jos,zici că-s vioare – nu-i aude nimenidin susul strâmb, amarnic, indiferent, vârtos (!) (!) vioare multe, singure, lăsate-nvibrarea noastră – proastă şi rea – de lutierisfărmaţi şi ei să nu mai îndrăzneascăsă toarne-n gât şi-n suflet de lebede tăceri (!) (!) vibrarea noastră-i ruginie-n toate,câte mai sunt de-a valma în j ...

Din colecția „Cele mai triste poezii rămase tablou” (!) stăm în centrul copilăriei, pe marginea drumuluicare duce unde nu am fost niciodată –şi toţi avem (în palme, pe glezne şi pe frunţi)scrisori de dragoste şi de singurătate,dar şi scrisori de acreditare în râpele umplutecu secrete şi minunăţii nenumărate –şi acum mai aud cum privighetoarea îşi ascuteviersul de bătaia vântuluişi cântă de leagăn să doarmă în paceşi să viseze la steauă frumos ţâncul ...

Trei fete şi un băiat prăşesc de sfârâie pământul zbicit, dar destul de umed sub crustă. Băiatul prăşeşte mai încet şi mai stângaci, că-i mărunţel. Însă fetele sunt harnice, trebuie să fie harnice. Fiindcă, altfel, iau chelfăneală şi muştruluială, iau pasul şi lovitura de la bunica Maria, mama lor văduvă şi demnă până la sfârşit. Nu prăşesc alandala. Măsoară, din ochi, câte o postaţă, o duc până la capătul stabilit...şi tot aşa. Deoarece ţărâna ...