Încet, cu mişcări desăvârşite, ca şi cum ar fi pentru ultima oară, Tudor Tonitza sapă groapa toporului. Cu toporul o sapă. Lângă crucea lui Anghel. Sapă şi zice uitându-se spre pământ, cu vorbe egale, măsurate o viaţă întreagă, parcă: „Auzi, tanti Mumă a Pădurii?! Auzi, nea Ion de la Zimbru?! Să iei viaţa unui om, aşa, doar pentru că a furat un harbuz!? Ştiţi că ucigaşii nu au păţit nimic, da? Şi ştiţi de ce, nu? Dacă nu ştiţi, vă spun eu! Cică nicăi ...

Nici nu termin bine de rostit „sub greutatea lemnelor de cruci”, ultimul vers al poeziei despre pădure, şi Muma deja e-n şuvoaie de lacrimi. Jumătate de oră, şi ea şi nea Tonitza s-au uitat la mine ca nişte trăsniţi de-un fulger nevăzut. Parcă Cineva/Ceva le luase minţile. Parcă şi Vasile Anghel se miră de departe, mult mai departe decât dincolo de cruce. Parcă toate păsările, câte au mai rămas de la praştiile şi pietrele mele şi ale altora ca mine, s-au adunat deasu ...

Din colecția "Cele mai clare poezii rămase tablou"Eu cred că începe...nu cred că mă-nşeală...nu cred că se joacă (de-a Viul) Celesta...!…Nu, nu mi se pare: aud foarte bineşi văd foarte bine din unghiul acesta! Aşa m-aşteptam să înceapă, nu alt fel...!...Ar fi fost mai frumos în alt fel? mai urât,mai târziu, mai degrabă, mai bine, mai rău?pot să spun şi încât?! pot să spun şi decât?! Şi văd pân-acolo: e foarte aproape...aşa de aproape, încât mi se parec-a fo ...

Printre vârfurile copacilor se vede şi se aude cum Soarele, calm şi indiferent, se cărăbăneşte spre mereu acelaşi veşnic asfinţit. Muma Pădurii ne întreabă dacă (nu) plecăm acasă. Zice că ea n-are casă. Are casă peste tot, adică. Tonitza zice că mai stă, că satul său e la câteva sute de metri spre nord-vest. Cătunul meu e mai departe, chiar foarte departe. Dar n-am chef să plec. Îmi pun în gând să stau singur, lângă Poiana Vântului, toată noaptea. Să reconstit ...

Din colecția "Cele mai frumoase poezii rămase tablou"A plecat, a plecat, a plecat, a plecatla nordul Moldovei de Sud -pot să spun, pot să spun, pot să spun, pot să spunchiar tocmai la nordul Moldovei de Nord,acolo, departe, departe, într-un sat,unde oamenii nu se văd, unde oamenii nu se auddecât la o biserică, la un tutun,la un botez, la o nuntă, la un atac de cord!Nu a spus, nu a spus, nu a spus, nu a spusdacă se mai întoarce vro dată -pot să cred, pot să cred, pot să cred, pot ...

Din colecția "Cele mai frumoase poezii rămase tablou"Nu cumva Nu-i Nimic... şi noi credem că Ede/finit un concret învelit în abstract? -Şi, atunci, nu cumva, undeva, (n)-am greşitcând am spus că n-a fost niciodată exactşi real cest grozav hocus-pocus flămând,cest viclean joc umplut cu nimicuri de rând?că-i un simplu şi trist şi umil catastifre/produs într-un cap presupus, flasc, naiv?Nu cumva E Nimic... şi noi credem că Nu-ide/finit un abstract învelit în concret? -Şi, at ...

Din colecția "Cele mai clare poezii rămase tablou"şi la stânga ori sus sub la dreapta ori jos fac de tot infinit peste margini frumos, fac cel ne/cunoscut şi cu mijlocul s/pus ori(şi)unde-i cuvânt între minus şi plus şi înalt ori sublim sub minune ori sfânt fac stai lângă mine şi ascultă-mă: sunt doar cu tine(le) meu peste tot căutând scăderea căderii din/prin ochiul tău blând chiar nimic ori puţin supra zero ori mult: o, cât imponderabil, cât vid... cât ascult despre ...

Din colecția "Cele mai frumoase poezii rămase tablou"Una câte una, două câte două,multe câte multe, toate câte toateîşi aduc aminte şi încep să uite -vreau să nu se poată!... uite, că se poate!Parcă se aude (încă se aude)cum (se) legănară-n şoaptă cuiburi pline,cum (se) fremătară toate, cum făcurăumbră şi răcoare proştilor... CA MINE!!!Şi încep să cadă până la pământulplin cu vieţi pierdute, lacrămi şi păcate,până pe cărarea către totdeauna,unde ni ...

Sigur că da!... Muma Pădurii se aşează lângă mine, încet, pe marginea Carierei, rezemată de-o cruce. Pe cruce sunt cioplite cu briceagul patru litere: I.N.R.I. şi două cuvinte, adică un nume şi-un prenume: Anghel Vasile. Şi două date: 12 de Aprilie 1952 - 13 de August 1968. Carevasăzică, 16 ani! De-o vârstă cu mine, Atunci! Şi Acum, dar Acolo! Oare de ce-o fi murit Aici, lângă Poiana Vântului? Şefa Pădurii şi drege timbrul, mă cercetează şi-mi răspunde la întrebarea ...

E frumoasă Muma Pădurii! Toţi zic despre ea că-i femeie urâtă fiziceşte, dar şi sufleteşte... că-i urâtă de toţi cititorii, de toţi ascultătorii, de toţi surzii şi chiorii, de toţi ne/simţiţii, de toţi analfabeţii, de toţi cei care n-au habar că nu se poate o pădure Minunată fără o Mumă minunată!... Mă uit la ea cum stă încet rezemată de crucea „hoţului” Anghel Vasile... şi nici vorbă de asemănare cu vro Cloanţă, cu vro Zgripţuroaică ori vro Cotoroan ...