Lucrare de Control...la Șotron (printre alte cuvinte)

Lucrare de Control...la Șotron (printre alte cuvinte)
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Din colecția "Cele mai triste poezii rămase tablou"

(!) pot crede oricând că mă duc înapoi

să caut şotronul uitat în ţărână -

s-apropie timpul, s-aude cum cad

secundele ultime-n zero şi-ngână

în toiul seminţelor scâncete noi

şi-un alt început de plecare-nainte,

extaz şi-agonie, senin şi-nnorat,

cuvânt in/egal printre alte cuvinte (!)

 

(!) acolo-s, şi singur, şi caut pe drum

desenul acela prin ţărna trecută -

aud sărituri, şi găsesc doar un ciob

şi-o cruce în valmă de scai şi cucută (!)

 

(!) aici hodineşte şotronul uitat

până când a murit de alean şi-aşteptare -

citesc - ochii mei se închid şi se sparg

şi cad înapoi - nişte cioburi amare (!)

NEC PLUS ULTRA, Colecție

Divina Tragedia, Colecție

Citit 2893 ori Ultima modificare Marți, 14 Mai 2024 14:43

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.