Maria mea frumoasă de spatie,
cea mai nebună splendidă Marie...
ai zis că vii (la vară) să-mi arăţi
cum stau alături două jumătăţi,
cum să alunec mâna mea flămândă
pe un picior de plai înalt şi sfânt
până-n clipirea unde sunt la pândă
ochi mari şi rari, amari... din când în când!
Aşa sunt ochii tăi, frumoasa mea...
la vară, dacă vii, îţi spun ceva,
ceva ce n-are moarte niciodată
în poezia mea ne/vertebrată,
ceva ce n-a mai fost până acum
şi nici (de-acum încolo) n-o să fie:
tu eşti picior de plai şi eu sunt drum
pe care mergi, şi mergi, şi mergi... Marie!
