Şi urc şi urc şi urc... şi gata.../ am ostenit şi mă opresc,
mă uit în jururile toate:/ nu sunt ceresc nici pământesc,
şi mi se face-nfricoşare,/ şi dau în lăcrămări de spaimă,
şi-aud o voce abisală/ cum hohoteşte şi îngaimă
ceva despre compasiune,/ despre minciună şi regret,
ceva despre ireversibil,/ despre cum am putut să cred
că voi ajunge până-n capăt,/ despre nimic şi despre tot,
despre "era frumos şi bine/ să fii nevolnic şi apod,
să stai pe marginea secundei/ şi să nu vezi şi să n-auzi
şi să te bucuri că te afli/ cel mai mofluz printre mofluzi",
despre "să fi rămas acolo,/ prost şi netrebnic şi banal,
decât să te trezeşti aicea,/ (sur)prins (contra)universal",
ceva despre nenorocire,/ neşansă, risc şi nenoroc,
ceva despre zădărnicie,/ chiar dacă tremur şi mă rog!
Sigur că da - se-nchide uşa/ la orice posibilitate -
încerc oprirea din cădere.../ dar, din cădere, nu se poate!
DESPRE (ezoteric tangou) Scris de Ion Zimbru
