Ţi-ar sta superb să târcoleşti cântând,
să nu mai zică toţi că taci şi faci,
ar creşte vâsc la poarta celor dragi,
n-aş mai fi stat (cincizeci de ani) la rând.
Şi n-aş mai fi sperat ca un zălud...
şi n-aş mai fi crezut că (n)-am noroc...
şi-aş fi zvârlit pornirile pe foc...
şi-aş fi fost haplea, strâmb, (ne)cunoscut!
Nu te-ai gândit la mine nici un pic...
sau ai crezut că-s mort, şi tu nu ştii?
Da, m-am jucat de-a tine, printre vii,
dar te-am pierdut (mereu) la loz în plic!
Cincizeci de ani/Lumină!...Ce amurg!...
ce greieri porţi în păr, frumoasa mea!...
Ce ai de gând? Am nai, încep să urc!...
n-am loc de veci, dar mă descurc aşa!
N-am loc de Veci, dar mă descurc Aşa (II) Scris de Ion Zimbru
