Bate vântul frunzele pe vale/ – unde mai găsesc iubirii tale
loc de legănare, loc de joacă,/ să întindă mâinile, să tacă?...
Îmi aduc aminte...se aude/ cum făceam din clisă paparude,
şi ploua...şi ne strigau afară/ flori de tei şi lemne de vioară!
Aşteptam până răsare luna/ şi făceam frumos întotdeauna –
răsărea din ochii tăi de fată/ – bată-te norocul să te bată!!!
Greierii cântau la drumul mare,/ hoţii le furau din buzunare –
cântecul acesta nu se teme/ că îl mută toamna-n crizanteme!
Numai frig şi dor şi lemne ude/ – vara a rămas în paparude,
plouă fără milă şi iar plouă:/ tu aştepţi cu mâinile-amândouă!
Bate vântul frunzele pe vale/ – unde să fac loc iubirii tale?...
n-am loc, dar am inimă curată/ – bată-te norocul să te bată!!!
Descântec de Vreme Rea (pentru cea mai frumoasă femeie de la cel mai important ghişeu) Scris de Ion Zimbru
