Eu n-am să-ţi mai spun niciodată/ să vii!... n-ai curaj, n-ai cuvânt,
n-ai ştofă, n-ai fler, n-ai dovadă,/ n-ai suflet, n-ai milă, n-ai gând,
eşti plină de tine, eşti proastă,/ n-ai timp şi n-ai vreme de mine,
dar zi-mi adevărul în faţă:/ ce-ţi trebuie? ce nu-ţi convine?
ce vrei să-(ţi) mai fac? nu ţi-ajunge/ continua mea-ngenunchere?
ţi-am dat lună nouă şi veche?!/ şi-acuma vrei lună de miere?!
Eu n-am să-ţi mai spun niciodată/ să vii!... te-am trecut pe răboj
drept cutră şi pleavă şi scârbă!.../ te ştiu: tu mă vrei pe daiboj,
te-ai dus chiar la şeful cel mare/ cu cele mai mari baliverne,
i-ai zis că nu-s bun de nimica-n/ trudirile tale interne,
i-ai zis că nu-ţi merit adâncul/ şi naltul!... De-aici, de departe,
te-ndemn să m-asculţi, natantoalo:/ ia du-te în mă-ta de Moarte!!
Mustrare scrisă la Scârbă (dosarele Z) Scris de Ion Zimbru
